5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialCurtea de Apel Suceava: DNA Iaşi nu era competent în cazul de...

Curtea de Apel Suceava: DNA Iaşi nu era competent în cazul de corupţie a lui Astărăstoae

Curtea de Apel Suceava a decis restituirea la DNA central a dosarului privind trucarea licitaţiei pentru platforma de e-learning a UMF Iaşi, în care este judecat şi preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, pentru că DNA Iaşi nu era competent să efectueze urmărirea penală, potrivit Mediafax.

„Urmărirea penală a fost efectuată de DNA – Serviciul Teritorial Iaşi, fără ca acesta să fi primit vreo delegare din partea Serviciului de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei, care la rândul său face parte din Structura centrală a DNA”, se precizează în motivarea Curţii de Apel Suceava.

Totodată, instanţa arată că a fost încălcată „competenţa după materie a organului de urmărire penală, încălcare care duce la nulitatea tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză şi, implicit, şi a actului de sesizare al instanţei”.

Avocaţii inculpaţilor din dosar au solicitat, pe 25 aprilie, admiterea excepţiei privind nulitatea actelor de urmărire penală şi restituirea cauzei la Parchetul competent pentru refacerea actelor de urmărire penală şi a actului de sesizare a instanţei.

Curtea de Apel Suceava a decis, pe 8 mai, să fie restituit DNA central, pentru refacerea urmăririi penale, dosarul în care este judecat Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor şi alte 18 persoane.

Procurorii DNA au declarat recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, a fost trimis în judecată în 21 decembrie 2011, de către procurorii DNA Iaşi, alături de alte 18 persoane, în dosarul privind trucarea licitaţiei pentru platforma de e-learning a universităţii ieşene, proiect realizat din fonduri europene cu 6,4 milioane de lei.

Vasile Astărăstoae este acuzat de procurorii DNA de aderare şi constituire de grup infracţional organizat, iar printre persoanele trimise în judecată de DNA Iaşi se numără doi directori din cadrul UMF Iaşi, Adrian Ciureanu şi Daniel Druguş, precum şi reprezentantul firmei Maguay Impex SRL, Corvin Pughin, acuzat că ar fi dat mită conducerii UMF pentru a câştiga licitaţia.

Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Iaşi, dar a fost strămutat ulterior la Curtea de Apel Suceava.

Adrian Ciureanu, Daniela Druguş şi Cosmin Pughin, au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, în octombrie 2011, ei fiind ulterior eliberaţi în urma recursului formulat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În referatul trimis judecătorilor de procurorii DNA pentru emiterea mandatelor de arestare se arată că „în baza unor înţelegeri prealabile şi având concursul fraudulos al numiţilor Tănăsescu Laurian Gabriel (reprezentant al SC Euro Management Grup Bucureşti şi prieten a lui Ciureanu), Pughin Corvin, Ciureanu Adrian şi Vasile Astărăstoae au decis atribuirea ilegală a contractului de lucrări în favoarea firmei SC Maguay Impex SRL Bucureşti, cauzând un prejudiciu de 6.126.481 de lei UMF, bugetului statului şi Uniunii Europene”.

Acelaşi document mai arată că rectorul UMF Iaşi Vasile Astărăstoae şi Daniela Druguş, directorul administrativ al instituţiei, ar fi aprobat plata a 160.000 de lei fără TVA către Maguay Impex SRL pentru „cheltuieli de instruire”, deşi aceste servicii nu ar fi fost realizate.

Procurorii DNA susţineau că firma Maguay Impex SRL, aparţinând lui Pughin, i-ar fi dat Danielei Druguş, drept mită, un laptop în valoare de 2.500 de euro. Totodată, Adrian Ciureanu şi Daniela Druguş ar fi cerut 54.000 de lei de la Maguay Impex pentru a finanţa evenimentul Zilele UMF.

În plus, Adrian Ciureanu, directorul Centrului de Comunicare al UMF Iaşi ar fi primit din partea firmei Maguay Impex SRL echipamente IT de aproape 94.000 de lei pentru societatea sa Congrex.net SRL Iaşi.

Ancheta DNA la UMF Iaşi a fost iniţiată la începutul anului 2011, când procurorii au descins la sediul universităţii pentru a analiza documentaţia tuturor celor 23 de proiecte europene pe care instituţia ieşeană le derulează.

Platforma de e-learning le permite cursanţilor de la UMF Iaşi să aibă acces la întreaga documentaţia de curs, precum şi la informaţiile suplimentare, oferind totodată posibilitatea examinării prin metode electronice.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă