8.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialCCR: Dacă referendumul nu este validat, Parlamentul decide ce se întâmplă mai...

CCR: Dacă referendumul nu este validat, Parlamentul decide ce se întâmplă mai departe

Curtea Constituţională a respins, marţi, ca neîntemeiată sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie, hotărâre potrivit căreia în cazul în care referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu nu va fi validat, Parlamentul este instituţia care decide ce se întâmplă mai departe, transmite Digi 24.

Conform articolului 3 din hotărârea Parlamentului, „în situaţia în care Curtea Constituţională va stabili că nu au fost îndeplinite condiţiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia şi va decide asupra procedurii de urmat”.

Tot marţi, Curtea Constituţională a decis ca programul de vot la referendumul din 29 iulie să fie de la ora 7.00 la 23.00, fără posibilitatea de a fi prelungit.

Judecătorii constituţionali au respins sesizarea depusă de 63 de deputaţi PDL împotriva legii de adoptare a OUG 41/2012 privind modificarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului prin care s-a stabilit ca programul să fie între 7.00 şi 23.00.

CCR a mai stabilit că e neconstituţională prevederea din legea de modificare a Legii 3/2000 a referendumului care lăsa deschisă posibilitatea prelungirii programului.

 

Citeşte şi editorialul: Boicotul NU salvează democraţia. De ce trebuie să mergem la vot pe 29 iulie

Cele mai citite

Creștere semnificativă a creditării private în octombrie: soldul atinge 416 miliarde lei

Creditarea privată a înregistrat un avans anual de 8,9% în luna octombrie, soldul total ajungând la 416 miliarde lei, potrivit datelor furnizate de BNR....

Marea Britanie a făcut primul pas pentru eliminarea definitivă a fumatului

Legea care vizează transformarea treptată a Regatului Unit într-o ţară fără fumat a depăşit marţi o primă etapă în parlament, unde a fost adoptată...

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...
Ultima oră
Pe aceeași temă