2.8 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialBLEJNAR, CERCETAT DE DNA. Dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de zeci...

BLEJNAR, CERCETAT DE DNA. Dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de zeci de milioane de euro. DNA face ZECI de percheziţiii.

UPDATE. Surse judiciare au declarat pentru RL că suspiciunile procurorilor s-ar îndrepta şi spre fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, şi unul dintre colaboratorii săi apropiaţi, Viorel Comăniţă, care a deţinut mai multe funcţii în cadrul ANAF, inclusiv pe cea de şef interimar la Vamă. Anchetatorii îi bănuiesc pe cei doi de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinirea unui grup infracţional organizat.

 

UPDATE. Din Constanţa au mai fost ridicaţi Diana Nemeş şi George Guliu, ambii asociaţi ai lui Radu Nemeş, dar şi Alexandru Papuc, un fost poliţist constănţean.

În urmă cu câteva luni, Guliu a fost în vizorul procurorilor de la Parchetul Tribunalului Constanţa, aceştia solicitând chiar arestarea acestuia. Motivul: omul de afaceri le oferea benzină sau motorină mai multor poliţişti de la rutieră cu scopul de  a-l scăpa de sancţiunile pe care acesta le primea  când încălca legile circulaţiei.

–-

Anchetă de proporţii a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie care au destructurat o mega-reţea de afacerişti implicaţi în afaceri cu produse petroliere şi care sunt suspectaţi că au produs un prejudiciu statului câteva zeci de milioane de euro, au declarat pentru România liberă surse judiciare. Metodele erau similare celor practicate de reţeaua Racz.

Mai exact, membrii reţelei condusă de Radu Nemeş şi acoliţii săi sunt suspectaţi că au achiziţionat aproximativ 50000 de tone de motorină şi benzină de la doi furnizori mari – Oscar Downstream şi Oil Terminal Constanţa, în scopul, teoretic, realizării unui alt produs finit. Achiziţionat în aceste condiţii, combustibilul era scutit de la plata mai multor accize către bugetul de stat. Numai că afaceriştii nu realizau niciodată acel produs finit, numit CLG, iar motorina şi benzina erau vândute prin foarte multe firme fantomă unor reţele de benzinării din Sibiu.

Luni, procurorii au făcut în jur de 40 de percheziţii în 4 oraşe din ţară, printre care Constanţa, Sibiu şi Bacău, la sediile firmelor implicate în reţeaua evazionistă şi la domiciliile oamenilor de afaceri. De la acele locaţii s-au ridicat documente legate de activitatea firmelor.

De asemenea, la sediul DNA au fost aduse aproximativ 20 de persoane, printre care oameni de afaceri şi foşti sau actuali funcţionari din insituţii publice cu responsabilităţi de control în domeniul evaziunii fiscale. 

Potrivit surselor RL, despre funcţionari, procurorii au informaţii că acordau protecţie reţelei de oameni de afaceri anchetată în acest dosar, în mai multe feluri: fie nu efectuau controale la firmele deţinute de aceştia, fie dacă făceau aceste verificări, le făceau superficial şi fără a constata existenţa vreunui prejudiciu adus bugetului de stat.

Unul dintre cei ridicaţi pentru audieri este Florin Dan Secăreanu, din Constanţa, fost şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) Constanţa până la sfârşitul anului trecut, au declarat pentru România liberă surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, Secăreanu este un personaj cu un trecut problematic, în cercul său de apropiaţi fiind văzut deseori şi controversatul afacerist Nuredim Beinur. De altfel, el ar fi părăsit funcţia de la DGIPI Constanţa ca urmare a faptului că în activitatea sa au făcut descoperite o serie de probleme, fiind transferat la structura centrală a DGIPI.

Potrivit surselor RL, capul structurii evazioniste erau Radu Nemeş din Constanţa, ajutat fiind de asociaţii săi din firma Excella Real Group – George Guliu şi Diana Nemeş. Numele patronul firmei Excela a apărut şi într-o altă anchetă a DNA în cadrul căreia a fost anihilată o altă grupare care se ocupa cu afaceri în domeniul petrolier şi care era condusă de Attila Peter Racz.

Racz a fost arestat pentru o perioadă foarte scurtă de timp, fiind trimis anul trecut în judecată de procurorii DNA. Acesta este acuzat că alături de alţi complici a produs un prejudiciu statului de circa 30 de milionane euro.

Din dosarul lui Racz, procurorii au disjuns o altă cauză în care principalele personaje vizate sunt fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, şi fostul şef de cabinet al acestuia, Codruţ Marta.  Cei doi sunt suspectaţi de procurorii DNA că acordau protecţie mai multor reţele de oameni de afaceri implicaţi în evaziunea cu produse petroliere, în frunte cu Attila Peter Racz.

În prezent, fostul şef de cabinet al lui Blejnar este de negăsit, dispariţia sa fiind sesizată la poliţie de soţia acestuia. Cazul dispariţiei lui Codruţ Marta a fost preluat, pentru verificări, de Parchetul General.

Cele mai citite

Soacra lui Silviu Prigoană a făcut accident vascular cerebral

O nouă tragedie a lovit familia Prigoană, în urma morții afaceristului Silviu Prigoană, care a decedat din cauza unui infarct în timp ce se...

Președintele României a promulgat legea pentru achiziția a 32 de avioane F-35, în valoare de 6,5 miliarde de dolari

Președintele României a semnat legea privind achiziția a 32 de avioane F-35, un contract evaluat la 6,5 miliarde de dolari, la care se adaugă...

Economia României accelerează în T3, dar rămâne sub așteptări: PIB-ul crește cu 1,1%

Economia românească a înregistrat o creștere de 1,1% în trimestrul al treilea al anului 2024, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS)....
Ultima oră
Pe aceeași temă