Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, a fost scos de sub urmărire penală în dosarul privind presupuse fraude la referendum, a declarat un alt lider al liberalilor din Alba, Florin Roman.
El a primit de la DNA Cluj o comunicare prin care este anunţat că procurorii au decis neînceperea urmării penale în cazul său în dosarul privind infracţiuni la Legea referendumului, iar în acelaşi dosar liderul PNL Alba, senatorul Teodor Atanasiu, care era învinuit, a fost scos de sub urmărire penală ,conform Mediafax.
Roman a mai spus că alţi trei liberali – vicepreşedintele PNL, Marius Cristian Iliescu, vicepreşedintele CJ Timiş, Marian Constantin Vasile, şi preşedintele PNL Bistriţa, Ioan Ţintean – au primit neînceperea urmăririi penale în urma anchetei procurorilor.
Florin Roman a adăugat că nu a ştiut că este cercetat în acest dosar şi nu a dat nicio declaraţie şi nici nu a fost solicitat pentru audieri, deşi cauza datează din 2012.
„Nu am ştiut că sunt cercetat, nu am fost chemat la audieri şi nu am dat nicio declaraţie în acest dosar. Am vorbit şi cu colegul de la Timiş şi este în aceeaşi situaţie”, a afirmat Roman.
La rândul său, senatorul Teodor Atanasiu a declarat, luni, că aştepta o astfel de decizie deoarece procurorii anticorupţie nu au avut probe încă de la începutul cercetărilor.
„Mă aşteptam la o astfel de decizie, fiindcă era o urmărire penală care nu trebuia să înceapă. De un an şi jumătate sunt cu aceleaşi date pe care le aveau şi la început, adică fără probe. E o decizie firească, având în vedere că nu au probe”, a spus Teodor Atanasiu.
Atanasiu a afirmat că se va consulta cu avocatul său pentru a stabili dacă va ataca în instanţă şi va cere daune pentru decizia procurorilor de a fi învinuit în acest dosar.
În august 2012, preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, şi Dumitru Samson, fiul fostului ministrul al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, au fost puşi sub învinuire, alături de alte patru persoane, pentru infracţiuni la legea referendumului şi infracţiuni de corupţie, cei şase fiind urmăriţi penal, afirmau atunci surse judiciare.
„DNA Cluj a pus sub învinuire şase persoane şi a început împotriva lor urmărirea penală pentru săvârşirea unor infracţiuni la legea referendumului şi infracţiuni de corupţie. Printre cele şase persoane se numără şi Teodor Atanasiu şi Dumitru Samson”, spuneau sursele citate.
La vremea respectivă, Teodor Atanasiu declara, la ieşirea de la DNA Cluj, unde fusese audiat, că este cercetat ca învinuit într-un dosar pentru că ar fi folosit bani sau autocare ca să ducă lumea la vot şi „astfel ar fi influenţat nefast viitorul României şi căderea lui Traian Băsescu”.