0.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialVladimir Putin salută acordul nuclear iranian

Vladimir Putin salută acordul nuclear iranian

Președintele rus Vladimir Putin a salutat marți acordul istoric privind dosarul nuclear iranian, apreciind că lumea poate răsufla ușurată după lungi ani de negocieri, relatează Agerpres

”Lumea poate răsufla ușurată acum. În ciuda tentativelor de a justifica scenarii bazate pe forță, negociatorii au făcut o alegere fermă în favoarea stabilității și a cooperării”, a precizat Putin într-un comunicat postat pe site-ul Kremlinului.

Citește și: Barack Obama, despre programul nuclear: Un acord istoric, dar reversibil

Vladimir Putin a mai adăugat că acordul încheiat marți va ajuta cooperarea ruso-iraniană în domeniul nuclear și va contribui la combaterea terorismului în Orientul Mijlociu.

Acordul menit să pună capăt tensiunilor din jurul programului nuclear iranian a fost încheiat oficial marți la Viena între Iran și marile puteri, a anunțat șefa diplomației europene, Federica Mogherini, pe contul său de Twitter. ‘Avem acordul’, a indicat Federica Mogherini la miezul zilei, precizând că negocierile au fost ‘finalizate’.

În același timp, președintele iranian Hassan Rohani a scris pe contul său de Twitter că acordul deschide ”noi orizonturi”.

Citește și: Acordul privind programul nuclear iranian, FINALIZAT. Reacția Israelului

Acum că ”această criză care nu era necesară” a fost rezolvată, Iranul și marile puteri se pot ”concentra asupra provocărilor comune”, a adăugat Rohani, făcând aluzie la lupta împotriva organizației jihadiste Statul islamic.

Acordul a intervenit la capătul a 21 de luni de negocieri și în a 18-a zi de discuții aprinse în capitala austriacă între delegația iraniană și reprezentanții statelor din grupul ‘5 plus 1’ (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franța și Germania).

Cele mai citite

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă