1.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialCe spune clericul Gulen, adversarul lui Erdogan, despre lovitura de stat din...

Ce spune clericul Gulen, adversarul lui Erdogan, despre lovitura de stat din Turcia

Fethullah Gulen, clericul musulman care s-a autoexilat în Statele Unite ale Americii în 1999, unul din adversarii președintelui turc Tayyip Recep Erdogan, a respins acuzațiile oficialilor turci cum că ar fi implicat în lovitura de stat eșuată, de vineri noaptea, conform Reuters. 

El a precizat că tentativa de puci ar fi putut fi înscenată şi a cerut poporului turc să nu vadă intervenţia armatei într-o lumină pozitivă. Gulen a mai spus că democraţia nu poate fi realizată printr-o acţiune militară, în timp ce a criticat guvernul preşedintelui Tayyip Erdogan.

„Se pare că ei nu au nicio toleranţă pentru o mişcare sau grup, orice organizaţie care nu este sub controlul lor total”, a declarat el, citat de Reuters.   

În cursul zilei de sâmbătă, oficialii turci au declarat că Gulen ar fi implicat în lovitura de stat,iar președintele Erdogan a cerut Statelor Unite să îl extrădeze pe imam. În replică, americanii au cerut dovezi pentru a face acest lucru. 

Citește și:  Turcia cere SUA extrădarea clericului Gulen: Cine îl adăpostește este în război cu Turcia. Poziția SUA și a clericului musulman

Gulen, născut în Erzurum, în estul Turciei, în 1941 și exilat în Pennsylvania (SUA), în 1999, a fost unul din apropiații lui Erdogan. Relațiile dintre ei s-au deteriorat după ce a fost acuzat că a încercat, în 2013, să destabilizeze guvernul lui Erdogan, dezvăluind prin intermediul reţelei mediatice Zaman, un vast scandal de corupţie în care erau implicaţi membri ai guvernului şi familia Erdogan. 

În 1999, Fethullah Gulen a plecat în Statele Unite, pentru a urma un tratament și nu s-a mai întors. În urma dezvăluirilor din presă, Erdogan l-a acuzat pe Gulen că „a înfiinţat un stat paralel, menit să-l răstoarne de la putere”.Clericul a scris peste 40 de cărţi şi conduce o reţea mondială de întreprinderi şi şcoli.

Citiți despre vechile scandaluri aici: 

Președintele Turciei aplică „diplomaţia şantajului“ cu UE

 

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...
Ultima oră
Pe aceeași temă