Planul de dislocare a forţelor americane în estul Europei este acum în stadiul de “planificare politică” şi va urma strategia de până acum a Statelor Unite, a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.
Declaraţia reprezentantului Casei Albe, oferită luni pentru Vocea Americii, reprezintă confirmarea oficială a informaţiilor prezentate sâmbătă de ziarul New York Times.
Potrivit acestei surse, SUA vor staţiona 5000 de luptători şi tehnică militară grea în ţări cum ar fi Polonia, România şi Bulgaria (câte 750 de oameni) precum şi în Estonia, Letonia şi Lituania (câte 150 de militari). De asemenea, şi în Ungaria este posibil să fie dislocate trupe americane.
„Tratatul NATO oferă protecţie aliaţilor noştri, iar Statele Unite şi preşedintele Statelor Unite susţin acest tratat”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, colonelul Steve Warren, a precizat că Departamentul Apărării este încă în etapa de stabilire a locaţiilor pentru dislocarea forţelor. Declaraţia lui Steve Warren ar putea explica reacţiile diferite ale unor state europene din NATO, cu privire la informaţiile vehiculate de presa din SUA. În timp ce Polonia a confirmat că poartă negocieri pentru a primi armament american, Bulgaria a susţinut că nu a primit o asemenea propunere din partea SUA.
Citeşte şi: Polonia, prima ţară care CONFIRMĂ că va primi ARMAMENT GREU american
Un prim răspuns a venit şi din partea Letoniei. Preşedintele Raimonds Vejonis, fost ministru al Apărării, a precizat că “dacă se întâmplă ceva, nu putem aştepta zile sau săptămâni pentru a ne echipa. Avem nevoie să reacţionăm imediat”.
Cu privire la România, intenţiile SUA de a disloca armament greu au fost anunţate încă de la sfârşitul lunii martie 2015. Generalul american Philip Breedlove, comandantul Forțelor Aliate din Europa, a declarat la Bucureşti că „decizia oficială privind staționarea de tehnică grea de luptă va fi luată foarte curând. Sunt sigur că atunci când lucrul acesta se va întâmpla, România va răspunde prompt, ca de fiecare dată, şi va fi de acord cu poziţionarea acestei tehnici, fiind întotdeauna un partener de încredere pentru NATO”.
Pus în fața declarației publice a oficialului NATO, ministrul român al Apărării, Mircea Dușa, a precizat că „în acest moment avem discuții la nivel tehnic”.
După ce vor fi gata, planurile de dislocare a forţelor americane în estul Europei vor trebui aprobate de secretarul Apărării, Ash Carter şi, în final, de preşedintele Barack Obama.
Imediat după apariţia informaţiilor din New York Times, Ministerul de Externe al Rusiei a avertizat că aplicarea planurilor SUA de dislocare a trupelor în estul Europei va favoriza “o nouă confruntare millitară cu consecinţe periculoase”, notează Vocea Americii.
Generalul rus Iuri Iakubov a declarat că trimiterea de trupe americane în estul Europei va fi considerată de Rusia drept “cel mai agresiv gest al Pentagonului şi al NATO de la sfârşitul Războiului Rece”, la care Rusia va răspunde prin “dezvoltarea forţelor şi a mijloacelor militare pe direcţia strategică Vest”.