7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialBunurile lui Filat, sub SECHESTRU. Cinci maşini de lux au fost ridicate

Bunurile lui Filat, sub SECHESTRU. Cinci maşini de lux au fost ridicate

Procurorii moldoveni au anunţat că au iniţiat procedura de punere sub sechestru a bunurilor fostului premier Vlad Filat. Cinci autoturisme de lux, menţionate în autodenunţul lui Ilan Shor, au fost deja aduse la Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), informează Mediafax. 

„Maşinile nu sunt sub sechestru. Ele au fost ridicate şi aduse la CNA în cadrul dosarului penal pentru a fi folosite în calitate de probe, având statut de corpuri delicte. Pentru a fi puse sub sechestru trebuie să fie demonstrat că acestea constituie probe în cadrul dosarului”, a precizat ofiţerul de presă al CNA, Angela Starinschi.

Între automobile se numără Toyota Land Cruiser, Mercedes S-Klasse, Volkswagen Touareg, Porsche Cayenne şi Mercedes Viano, potrivit Unimedia.info.

Aceste automobile figurează în mărturiile controversatului om de afaceri Ilan Shor, în prezent primar al oraşului Orhei, depuse săptămâna trecută la Procuratura Generală, notează site-ul Moldova.org.

„La solicitarea lui V. Filat, în perioada anilor 2012-2014, prin intermediul companiilor pe care le controlam, erau procurate automobile de model Mercedes Viano, de care el se foloseşte şi în acest moment şi care este înregistrat pe numele companiei Dufremall, două maşini Volkswagen Touareg, Porsche Macan, Toyota Land Cruiser şi altele care au fost înregistrate pe persoane afiliate lui, indicate de acesta, dar pe care nu le cunosc”, scrie în autodenunţul lui Shor.

De altfel, procurorii moldoveni au anunţat luni că a fost iniţiată procedura de punere sub sechestru a bunurilor care aparţin fostului lider al PLDM Vlad Filat, relatează site-ul Prime.md.

Procurorii anticorupţie au afirmat de asemenea că au găsit, în timpul percheziţiilor la domiciliul fostului premier Vlad Filat, acte care ar confirma parţial acuzaţiile descrise în denunţul lui Shor.

„Am depistat la domiciliul lui Vladimir Filat acte care atestă o legătură incontestabilă asupra obiectului pe care îl documentăm, prin care se confirmă în mare parte acel autodenunţ şi prin care se face o legătură cauzală cu fraudele de la Banca de Economii şi celelalte două bănci”, a declarat procurorul Adriana Beţişor.

Printre actele ridicate s-ar găsi şi documente secrete de la mai multe instituţii de stat.

„Depistate acte brief secret de la diferite instituţii publice. Şi alte note informative ce ţin de protestele din centrul capitalei, din care rezultă filarea mai multor persoane, inclusiv a unor politicieni”, a spus procurorul Adriana Beţişor.

Între timp, oamenii legii i-au audiat pe primarul oraşului Orhei Ilan Shor, fostul premier Iurie Leancă şi şeful Serviciului Vamal Tudor Baliţchi.

Ofiţerii, însă, au refuzat, deocamdată, să spună ce au declarat aceştia. Adriana Beţişor a explicat de ce nu a fost reţinut şi Ilan Shor, pentru dare de mită.

„Potrivit prevederilor legale, această persoană, ca orice altă persoană, care face un autodenunţ asupra unei infracţiuni de corupere, legislaţia Republicii Moldova îl eliberează de răspundere penală. Asta nu înseamnă că în restul cauzelor penale, unde dânsul este bănuit şi are măsură preventivă aplicată, nu va fi tras la răspundere penală”, a adăugat procurorul.

Vlad Filat, acuzat de fraudă bancară şi luare de mită, a fost reţinut joi seară, în baza unui mandat emis de Centrul Naţional moldovean Anticorupţie (CNA), la scurt timp după ce Parlamentul de la Chişinău a decis suspendarea imunităţii sale juridice.

El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile duminică şi riscă până la 15 ani de închisoare pentru corupţie şi fraude în sistemul bancar.

Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a cerut suspendarea imunităţii fostului premier argumentând că Vlad Filat trebuie anchetat pentru presupusa implicare directă în fraudele de la Banca de Economii (BEM).

În alt dosar, liderul PLDM este acuzat că, în perioada în care a îndeplinit funcţia de premier, ar fi primit 60 de milioane de dolari de la directorul companiei Dufremol, Ilan Shor. Potrivit sesizării, exercitând funcţia de premier, Filat ar fi primit bunuri de la Ilan Shor pentru a înceta controalele la Dufremol, pentru a-l numi consul onorific în Rusia şi pentru a acorda dreptul de comercializare a produselor petroliere.

De asemenea, Vlad Filat ar fi pretins bunuri şi bani în valoare de peste 190 de milioane de dolari de la Ilan Shor, pentru a determina funcţionari guvernamentali să ia decizii necesare asigurării emiterii suplimentare de acţiuni la BEM, fără participarea statului, fapt ce a generat diminuarea participaţiei statului până la 33,3% şi preluarea controlului asupra BEM de către Ilan Shor.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: România trece prin turbulențe politice, dar poate reveni pe un drum stabil, prin solidaritate

Declarațiile vin în contextul în care agenția de rating Fitch a revizuit perspectiva economică a României de la stabil la negativ Premierul Marcel Ciolacu a...

Care sunt cele mai periculoase adversare pentru Simona Halep în calificările Australian Open 2025!

Românca va începe primul Grand Slam al anului din calificări, alături de alte patru conaționale, având de înfruntat jucătoare experimentate din top 100 WTA. Simona...

Creștere în comerțul auto și moto: Cifra de afaceri a urcat cu 2,4% în primele zece luni ale anului

Creșterea este susținută, în principal, de avansul înregistrat în comerțul cu motociclete, comerțul cu piese și accesorii auto și comerțul cu autovehicule Volumul cifrei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă