O explozie puternică a avut loc, vineri, după ce o maşină-capcană a vizat un hotel din apropierea ambasadei Spaniei în capitala afgană, Kabul, La atac au participat cel puţin trei bărbaţi, potrivit unui raport iniţial al poliţiei afgane, citat de site-ul agenţiei de presă Reuters, citată de Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne din Afganistan, Sediq Sediqqi, a precizat că explozia ar fi provenit dintr-o maşină capcană.
Poliţiştii aflaţi la faţa locului şi un oficial afgan au declarat că au auzit focuri de armă după explozie, dar nu au dat detalii despre posibilele pagube produse.
Explozia a avut loc într-o zonă securizată din Kabul în care se află sediile multor ambasade şi clădiri guvernamentale. Nu au fost raportate victime până în prezent.
Nicio grupare nu a revendicat atacul.
Anterior, preşedintele afgan Ashraf Ghani participase la o conferinţă regională de pace din Islamabad, în vederea negocierilor privind un acord de pace cu talibanii.
Luni, mişcarea radicală Taliban a atacat un aeroport din oraşul Kandahar, din sudul ţării, atac soldat cu moartea a 50 de civili şi angajaţi ai forţelor de securitate afgane.