25.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăȘtirile zileiGorj: Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti

Gorj: Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti

Adolescenta se afla pe stradă, cu tatăl său, în momentul răpirii, părintele fiind cel care a sunat la numărul de urgenţe 112.

Potrivit unui comunicat de presă, de luni seara, al Poliţiei Judeţene Gorj, poliţiştii din oraşul Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi, duminică seara, că o fată de 15 ani a fost răpită de pe stradă.

Apelul la 112 a fost făcut de un bărbat de 36 de ani, din comuna Ţânţăreni, care a reclamat că persoane necunoscute au luat-o cu forţa pe fiica sa, în vârstă de 15 ani, şi au plecat cu un autoturism spre judeţul Dolj.

Poliţiştii au pornit în căutarea răpitorilor şi au reuşit să îi găsească, împreună cu fata răpită. Este vorba despre cinci suspecţi – trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 28 şi 32 de ani şi doi adolescenţi de 15, respectiv 17 ani, toţi din comuna Tânţăreni, arată sursa citată.

Luni, cei trei bărbaţi, în vârstă de 28, 29, respectiv 32 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru lipsire de libertate in mod ilegal.

Cercetările continuă în cauză pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei, iar marţi bărbaţii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti, cu propunere de arestare preventivă.

Cele mai citite

Octombrie începe cu vreme rece și ploi abundente, urmată de o încălzire ușoară, conform prognozei ANM

Luna octombrie aduce un debut cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite și precipitații abundente în mai multe regiuni, potrivit prognozei publicate vineri de...

Peste 1.000 de alerte privind riscurile produselor cosmetice mari, emise de Comisia Europeană în 2024

În 2024, Comisia Europeană a emis peste 1.000 de alerte legate de riscurile asociate produselor cosmetice de la branduri internaționale renumite, precum Dove, Nivea,...

Creștere record a creditelor de consum în România: Volumul finanțărilor noi a atins 5 miliarde lei în iulie

Românii au arătat un interes crescut pentru creditele de consum în 2024, atingând un volum record de 5 miliarde de lei în iulie, o...
Ultima oră
Pe aceeași temă