Imprimat în 1856, minusculul octogon de circa 2 cm, dacă va găsi cumpărător la jumătatea lunii iunie, va deveni timbrul cel mai scump din istoria filateliei. Povestea lui de 158 de ani este uimitoare şi haotică – din colecţia unui elev scoţian în mâinile unui miliardar ucigaş, trecând printr-un seif din Matignon.
John Eleuthère du Pont iubea păsările, timbrele şi luptele greco-romane. Miliardar excentric, descendent al familiei Du Pont din Nemours, el a creat Muzeul Istoriei Naturale din Delaware, a adunat una dintre cele mai impresionante colecţii de filatelie din lume şi a instalat pe proprietatea sa din Pennsylvania un centru de antrenament pentru sportivi de înalt nivel. Printre ei, Dave Schultz, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice din 1984.
La 26 ianuarie 1996, aparent fără nici un motiv, John E. du Pont a tras asupra lui Schultz de trei ori cu un Magnum 44. În 1997 a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru crimă şi a fost trimis la penitenciarul din Laurel Highlands, unde a murit, în 2010, la vârsta de 72 de ani.
Organismul însărcinat cu reglementarea succesiunii sale nu a întârziat să descopere printre bunurile sale o „bijuterie“ – o mică bucată de hârtie roşie, uşor spălăcită, de circa 2 cm. Este vorba de faimosul One-Cent Magenta din fosta Guyana britanică, datând din 1856. Un singur exemplar cunoscut, cel mai scump timbru la nivel mondial, o „Mona Lisa“ a filateliei. Succesiunea lui Du Pont a decis să încredinţeze acest tezaur Casei Sotheby, care îl va prezenta la licitaţia din 17 iunie, la un preţ estimat între 20 şi 30 milioane dolari. Primul certificat de autenticitate al lui One-Cent Magenta a fost eliberat de experţii Royal Philatelic Society din Londra.
Lumea filatelică este în fierbere. „Nu am văzut niciodată o estimare atât de mare, aproape că îţi taie respiraţia“, declară francezul Jean-François Brun, expert în filatelie, al cărui magazin de familie este instalat lângă Palais Royal din 1907. „Am văzut One-Cent Magenta o singură dată în viaţă, la Philadelphia, în 1976. Era expus sub o triplă vitrină, păzit de doi poliţişti americani care nu-l pierdeau din ochi. 20 milioane dolari!“
Preţul lui One-Cent Magenta este de zece ori mai mare decât recordul atins de Tre Skilling, un timbru suedez vândut cu 2,2 milioane dolari în 1996.
Un traseu haotic
Pe parcursul unui secol şi jumătate, micul petic de hârtie roşie a trecut din mână în mână – un student, colecţionari, câţiva miliardari, o văduvă bogată, un consorţiu, un asasin – şi a stat ani de zile într-un seif la Matignon.
În 1831, un mic teritoriu, ascuns între actualele ţări Brazilia, Venezuela, Surinam şi Oceanul Atlantic, era botezat Guyana britanică. Avea să facă parte din imensul imperiu al Reginei Victoria. Ca multe alte administraţii, cea a Poştei depindea total de Londra. Timbrele şi moneda au fost întotdeauna un mijloc de afirmare a puterilor statelor – explică Brun. În mod regulat, o navă britanică venită de peste ocean livra la Georgetown, capitala ţării, timbrele de care avea nevoie micuţa colonie. Într-o zi a anului 1856 vaporul nu a mai venit şi în Guyana britanică a fost o penurie de timbre. Responsabilul Poştei din Georgetown, Dalton, a cerut atunci ziarului local The Official Gazette să imprime de urgenţă câteva folii de timbre la presele sale. În jargonul filatelist: un timbru local. Utilizarea acestora a fost foarte scurtă, în final nava britanică făcându-şi apariţia. Din lotul imprimat în acea zi se cunosc Four-Cent roşii, care s-au folosit pentru scrisori. Astăzi, aceste Four-Cent valorează câteva mii de euro. Roşu, rectangular şi fără zimţi, timbrul are desenat în centru un vas cu pânze şi deviza latină „Damus Petimus Que Vicissim“.
În schimb, nu se cunoaşte decât un singur exemplar imprimat de The Official Gazette al unui timbru de 1 cent. Este faimosul One-Cent Magenta şi se bănuiește că era un tarif preferenţial, destinat expedierii ziarelor către abonaţi. Toate timbrele imprimate în acea zi au fost contrasemnate de mână de un funcţionar al Poştei locale, pentru a le conferi statut oficial. Se pot citi iniţialele „EDW“ ce barează desenul vasului cu pânze.
Mistere
Rămâne o enigmă faptul că nu a fost descoperit până acum decât un singur exemplar One-Cent, în timp ce Four-Cent sunt numeroase. De asemenea, şi motivul pentru care s-au tăiat cele patru colţuri ale timbrului, devenit octogonal. Primul proprietar al micului octogon roşu a fost Vernon Vaugham, un elev scoţian de 12 ani, din Demerara. El l-a descoperit în 1873, printre scrisorile unchiului său, şi l-a vândut după câteva săptămâni unui colecţionar local – pentru 6 şilingi. Cinci ani mai târziu, în 1878, One-Cent traversează Atlanticul: colecţia lui McKinnon este cedată pentru 120 lire sterline la acea vreme, unui negustor de timbre din Liverpool, Thomas Ridpath. Intră în scenă contele Philippe de la Renotière von Ferrary. Fiu al ducelui de Galliera, acţionar principal la Căile Ferate Paris-Lyon-Marsilia şi fondatorul Crédit Immobilier din Franţa, acest nobil bogat şi leneş, fin al contelui de Paris, este considerat cel mai mare colecţionar de timbre din toate timpurile. Nu e de mirare că a cumpărat One-Cent Magenta în 1878 pentru 150 de lire sterline şi l-a păstrat aproape patru decenii. Obsedat de filatelie, Von Ferrary străbătea Europa, însoţit de secretarul său, în căutare de timbre rare. Era dispus să plătească sume exorbitante, iar unii negustori fabricau falsuri special pentru el, numite „ferrarite“. În restul timpului, trăia în pavilionul aflat la dreapta hotelului Matignon, proprietatea părinţilor săi. Clădirea a devenit reşedinţa şefului guvernului francez abia în 1935. La moartea tatălui său, în mod curios, a fost adoptat de un austriac, contele de la Renotière von Kriegsfeld, a luat cetățenia austriacă şi a lăsat prin testament colecţia sa de timbre Muzeului Poştal din Berlin, primul de acest gen din Europa. Intervine primul război mondial şi Von Ferrary se refugiază în Elveţia, unde moare în 1917. Colecţia de timbre a rămas într-un seif din hotelul Matignon. La sfârșitul războiului, acest tezaur a fost sechestrat de statul francez, cu titlul de daune de război. Și One-Cent Magenta a fost pus sub sechestru.
Pentru a aduce bani în vistierie, guvernul a decis dispersarea bunurilor lui Von Ferrary la licitaţii. S-au organizat 14 licitaţii la Paris, între 1921 şi 1926, pentru a vinde fabuloasa colecţie. One-Cent Magenta s-a vândut în 1922, marele negustor de timbre Hugo Griebert oferind 300.000 franci (35.000 dolari), un record mondial la acea vreme.
Griebert a acţionat în numele unui terţ, Arthur Hind, celebru colecţionar newyorkez. Timbrul a traversat din nou Atlanticul, în sens invers. La moartea acestuia, în 1933, colecţia urma să intre în procedură de succesiune, dar văduva sa a pretins că One-Cent Magenta i-a fost oferit de soț înainte de a muri. A obţinut câştig de cauză şi a revândut timbrul departamentului filatelic al celebrului magazin Macy’s, în 1940. Care l-a cedat lui Frederick Small, un bogat inginer australian, pasionat de timbrele din Guyana, care trăia în Florida. Small l-a păstrat 30 de ani şi, în final, a decis să-şi vândă colecţia la licitaţie în 1970. Investitori din Pennsylvania, reuniţi sub drapelul lui Irwin Weinberg Stamp Consortium, l-au cumpărat pentru 280.000 dolari. Un nou record.
„Pedigree“ validat
Pentru One-Cent Magenta era începutul unui deceniu straniu. Noii proprietari l-au plimbat prin toate marile expoziţii internaţionale de timbre, cu speranţa de a-l vinde. În final, a fost achiziţionat de excentricul John Eleuthère du Pont – despre care apropiaţii spuneau că se considera Iisus sau Dalai Lama – pentru suma de 93.500 dolari. Du Pont a fost al zecelea şi ultimul proprietar al micului octogon roşu.
De ce acest timbru dintr-o fostă colonie britanică pierdută în America de Sud valorează atât de mult? În primul rând, pentru că este unicat şi este foarte vechi. Pentru că englezii, mari filatelişti, sunt ataşaţi în mod special de piese ale fostului lor imperiu. Şi pentru că timbrul a trecut prin mâinile celor mai importanţi colecţionari ai secolului XX. Sunt experţi care arată că întotdeauna a existat un mic dubiu privind autenticitatea acestui timbru. În 1891, expertul E.D. Bacon, după ce l-a analizat, a confirmat autenticitatea lui, iar în 1935 One-Cent Magenta s-a aflat din nou în mâinile experţilor. Şi nu a oricăror experţi, ci a celor de la Royal Philatelic Society din Londra, asociaţia filatelică cea mai respectată din lume. One-Cent Magenta a primit certificatul de autenticitate nr. 18.796.
Pentru mai multă siguranță, Sotheby a decis să supună din nou micul timbru octogonal analizei experţilor Majestăţii Sale. La 17 martie, vicepreşedintele casei de licitaţii, David Redden, a mers la sediul Royal Philatelic Society, iar cei şase experţi au scos arma lor secretă, VS 6000, o maşină ultraperfecţionată, destinată detectării actelor false, care poate citi în infraroşii, ultraviolete etc.
One-Cent Magenta a trecut pe sub „ochiul“ inchizitor al VS 6000, iar experţii au descoperit pe verso o mulţime de detalii. Un imperceptibil tampon în formă de treflă, lăsat de Von Ferrary, o minusculă stea, simbol ales de Frederick Small, o semnătură a lui Irwin Weinberg şi una a lui John E. du Pont. Verdictul: autentic. Sotheby a confirmat apoi estimarea sa: între 10 şi 20 milioane dolari. Dar, câteva zile mai târziu, un articol din buletinul Royal Philatelic Society, ce detalia rezultatele expertizei, a relansat speculaţiile: „Există ceva straniu, se poate spune – nu reuşim să explicăm culoarea roşie pronunţată de pe verso-ul timbrului. În mod normal este vorba de un timbru colorat la suprafaţă, iar exemplarele Four-Cent din colecţia Royal Philatelic nu comportă nici o culoare pe verso“. De unde ipoteza experţilor că un al doilea strat de vopsea a fost adăugat de Von Ferrary şi a imprimat hârtia.
Rămâne să aflăm cine va fi al 11-lea proprietar al One-Cent Magenta. Cine va pune pe masă 10 milioane dolari, sau mai mult, pentru a cumpăra această mică bijuterie. Lumea filatelică evocă numele marelui colecţionar american William H. Gross, dar şi numele unor consorții sau ale altor investitori. Înaintea licitaţiei, Casa Sotheby va expune timbrul la Hong Kong, Londra şi New York. Se va gândi cineva la căpitanul vasului britanic a cărui întârziere, în 1856, a dus la tipărirea micului octogon de hârtie devenit cel mai scump timbru din lume?
