Asociaţia Elevilor din Constanţa consideră măsura reacordării dreptului de vot în Consiliul de administraţie pentru reprezentantul elevilor ca fiind imperios necesară.
Asociaţia Elevilor din Constanța are un obiectiv clar pentru anul viitor: introducerea dreptului de vot în Consiliul de administraţie. Reprezentanții acesteia spun că au urmărit, încă de la înfiinţare, ca Legea educației naționale 1/2011 să fie modificată în sensul acordării dreptului de vot în Consiliul de administraţie pentru reprezentantul elevului, redactând proiectul legislativ şi expunerea de motive şi luând legătura cu parlamentarii, în vederea depunerii acestuia. ”Prin adoptarea acestei propuneri legislative s-ar repara o nedreptate făcută tuturor elevilor din România, odată cu adoptarea Legii educaţiei naţionale, în decembrie 2010.
Până în anul 2011, elevii aveau dreptul să îşi desemneze un reprezentant în Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, care să le reprezinte interesele”, spun elevii constănțeni. Noua lege a educaţiei a eliminat acest drept şi a stabilit că reprezentantul elevilor devine membru observator, iar prin OUG 49/2014 a fost limitat dreptul acestuia de a participa la şedinţele Consiliului de administraţie ca observator numai la acele şedinţe în care “se discută probleme care îi privesc pe elevi”. Transpus în realitate, acest fapt a dus la situaţia în care reprezentantul elevilor nu mai participă la nici o întrunire a Consiliului de administraţie, astfel, elevii, beneficiarii principali ai actului educaţional, nu mai sunt reprezentaţi în procesul de luare a deciziilor, situație ce încalcă principiile enunțate în legea educației cu privire la consultarea beneficiarilor, cât și convențiile europene cu privire la drepturile copilului, şi anume dreptul de a se ține cont de opinia acestuia. “Intrarea în vigoare a unei astfel de propuneri legislative ar duce la transparentizarea actului educaţional şi a proceselor şi mecanismelor decizionale din cadrul instituţiilor de învăţământ.
Din păcate, nici o unitate de învățământ din România nu respecta în totalitate prevederile legale în privința informațiilor de interes public și transparenței decizionale, cum ar fi publicarea bugetului, a hotărârilor adoptate de Consiliul de administrație, consultarea partenerilor înaintea adoptării unei hotărâri, aducerea la cunoştinţă periodic a informațiilor de interes public prin conferințe de presă și altele asemenea”, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Constantin-Alexandru Manda.