5.2 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiFântânile din Piaţa Unirii au fost omologate şi incluse în Cartea Recordurilor

Fântânile din Piaţa Unirii au fost omologate şi incluse în Cartea Recordurilor

Fântânile bucureştene din Piaţa Unirii, redeschise în anul 2018 după un amplu proces de reabilitare implementat de Apa Nova, sunt primele care beneficiază de echipamente şi tehnologie de ultimă generaţie, la nivel european. De la momentul reconfigurării, fântânile au devenit unul dintre cele mai importante puncte de atracţie ale oraşului, iar cele 70 de show-uri „Simfonia Apei”, susţinute până acum, au încântat peste 219.000 de turişti şi bucureşteni prezenţi în zilele de weekend în Bucureşti.

Construite la sfârşitul anilor ’80, fântânile reprezintă unul dintre cele mai lungi astfel de sisteme din lume (1.4 km), cu o suprafaţă a apei de 16.200 metri pătraţi, unic prin modul de dispunere în centrul Capitalei. În 2018, companii de renume internaţional, arhitecţi, muzeografi, specialişti in divertisment cu apă şi design audio video au făcut parte din echipa de proiect.

Pentru reabilitarea fântânilor s-au folosit echipamente şi s-a implementat tehnologie de ultimă generaţie în materie de divertisment cu apă, unele elemente fiind unice în Europa, precum „High Speed Vario Master” – un grup de jeturi de apă care se mişcă rapid şi transformă forma originală de jet vertical într-un caliciu de apă.

Sistemul monitorizat complet digital permite acum controlul oricărei unităţi individuale din cele 44 de fântâni independente, dispuse pe o lungime totală de aproape 1,4 kilometri de-a lungul bulevardului Unirii.

Fântânile urbane din Piaţa Unirii oferă variante de spectacole care rulează de vineri până duminică, până la finalul lunii octombrie. Acestea au tematici diferite, melodiile selectate completând magia creată de jocul de apă şi lumini.

Spectacolele din 2018 au fost concepute astfel încât să ducă vizitatorii într-o călătorie prin 7 lumi care vorbesc despre România – lumea apei, a focului, a pământului, a aerului, lumea vegetală şi lumea Centenarului, toate prefaţate de lumea astrală.

În cadrul ediţiei „Simfonia Apei” de anul acesta, tema care stă la baza spectacolelor este cea a valorilor româneşti, care sunt celebrate cu showuri inedite. Spectacolele durează aproximativ 45 de minute, iar accesul este gratuit.

Fântânile din perimetrul Pieţei Unirii oferă bucureştenilor spectacole de apă, lumini şi muzică, în 4 regimuri de funcţionare: regim de zi, seară, respectiv noapte, de luni până joi, iar în weekend (de vineri până duminică) funcţionează seara, în regim de spectacol stradal. 

Cele mai citite

Horoscop 4 decembrie 2024. Racii, pe punctul de a-și schimba cariera

Horoscop 4 decembrie 2024. Ziua pare bună pentru unele zodii. Racii sunt pe punctul de a-și schimba cariera. Horoscop 4 decembrie 2024 Astăzi, energiile spirituale și...

Rapid pregătește schimbări importante în echipă! Planurile pentru mercato-ul de iarnă

Viorel Moldovan anunță că Rapid plănuiește noi transferuri și schimbări tactice, incluzând mutarea lui Boupendza pe alt post. Președintele Rapidului, Viorel Moldovan, a dezvăluit că...

Gaudeamus 2024, o celebrare a cărții la sfârșit de an

Președintele de onoare al acestei ediții este scriitorul și profesorul universitar Mircea Cărtărescu Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, ediția a 31-a, debutează miercuri, 4 decembrie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă