2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialVin Sărbătorile de iarnă: Ce petarde sunt interzise

Vin Sărbătorile de iarnă: Ce petarde sunt interzise

Sărbătorile de iarnă te pot trimite la închisoare. Este un avertisment dat de poliţie şi se referă la folosirea obiectelor pirotehnice interzise. Oamenii legii spun că nu glumesc atunci când vorbesc despre sancţiuni aspre pentru cei care nu respectă legea.

”Sărbătorile de iarnă au reprezentat mereu un prilej de a folosi petarde şi artificii. Nu trebuie să uităm însă că acestea pot fi extrem de periculoase, iar nerespectarea recomandărilor autorităţilor cu privire la folosirea acestora a provocat în nenumărate rânduri incendii şi sau vătămări grave ale persoanelor care le-au utilizat (arsuri ale membrelor, pierderea vederii)

Prin materiale explozibile înţelegem explozivii propriu-zişi, amestecurile explozive, pirotehnice şi simple, mijloacele de iniţiere, cele auxiliare de aprindere, precum şi orice alte substanţe sau amestecuri de substanţe destinate să dea naştere la reacţii chimice instantanee, cu degajare de căldură şi gaze la temperatura ridicată”, se arată un comunicat remis de IPJ Ilfov..

Poliţiştii subliniază că producerea de materii explozive şi orice operaţiune de import-export cu acestea sunt permise numai persoanelor juridice care sunt înregistrate şi posedă autorizaţie în acest sens, eliberată de instituţiile prevăzute de lege.

Riscurile distracţiei cu petarde

Legea pedepseşte producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Mai mult, când infracţiunea prevăzută mai sus se referă la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Totodată, confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice de peste 3 grame, precum şi a artificiilor din categoria „obiecte zburătoare luminoase” şi a pocnitorilor, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de 3 luni la un an”.

Cele mai citite

Vladimir Putin i-a transmis scuze președintelui azer pentru prăbușirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, despre prăbușirea avionului Azerbaidjan Airlines și și-a cerut scuze deoarece „incidentul tragic” a...

Guvernul a hotărât ce va face cu voucherele de vacanță. Salariații vor suporta jumătate din valoarea lor

Guvernul va subvenționa jumătate din voucherele de vacanță, au anunțat sindicatele, după discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria. Așadar, cine își dorește...

Arsenal încheie anul cu o victorie importantă pe Emirates!

Arsenal a învins Ipswich Town cu 1-0 în ultima etapă din 2024 a Premier League, urcând pe locul al doilea în clasament, la șase...
Ultima oră
Pe aceeași temă