Preşedintele Traian Băsescu transmite, printr-un mesaj video postat pe Facebook, felicitări Larisei Iordache, Dianei Bulimar şi lui Flavius Koczi, sportivii medaliaţi la Campionatele Europene individuale de la Moscova, precum şi antrenorilor acestora, informează Mediafax.
Traian Băsescu le-a mulţumit pentru gloria adusă României.”În total 7 medalii de aur, argint şi bronz la Campionatele Europene de la Moscova. Felicitări Larisei Iordache, Dianei Bulimar şi lui Flavius Koczi, sportivi care ne-au bucurat mai mult decât orice în acest sfârşit de săptămână. Nu pot însă să nu mă gândesc cu drag, cu respect, la marii lor antrenori, fie că mă gândesc la Octavian Bellu, la Mariana Bitang sau la Ioan Suciu. Le mulţumesc încă o dată tuturor, sportivi şi antrenori, pentru gloria pe care au adus-o României. Vă aşteptăm cu drag acasă”, spune Băsescu, într-un mesaj video postat pe contul de Facebook „Alături de preşedintele nostru”.
Citeşte şi Şapte medalii cucerite la Campionatul european de gimnastică. Una de aur.
Delegaţia României a încheiat duminică participarea la CE individuale de la Moscova cu şapte medalii: patru obţinute de Larisa Iordache (aur la bârnă, argint la individual-compus, sărituri şi sol), două ale Dianei Bulimar (argint la bârnă şi bronz la sol) şi una a lui Flavius Koczi (argint la sărituri).