-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialVictoria-Violeta Alexandru, aviz favorabil pentru funcția de ministru pentru Dialog Social

Victoria-Violeta Alexandru, aviz favorabil pentru funcția de ministru pentru Dialog Social

Victoria-Violeta Alexandru a fost avizată favorabil de comisiile de specialitate din Parlament pentru funcția de ministru delegat pentru Consultare Publică și Dialog Social, relatează Mediafax. 

Propusă de Dacian Cioloș pentru funcția de ministru delegat pentru Dialog Social, Alexandru a fost audiată, luni, de membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială și ai Comisiei pentru egalitatea de șanse din Camera Deputaților și de cei din comisiile omoloage din Senat.

La audieri, ea a declarat că își dorește să lanseze în dezbaterea publică un „registru al transparenței, adică o platformă care să permită pe baze voluntare înregistrarea tuturor actorilor interesați să între în consultări publice pe diferite priorități pe care urmează să le identifice întregul Guvern”.

Ea a mai spus că a lucrat toată viața în management, nu își dorește imagine și se simte în regulă cu faptul că este în linia a doua.

„Nu sunt un birocrat, nu sunt un om care să-și dorească… sunt în acest moment un om destul de echilibrat, și în familie, și mă simt în regulă cu faptul că sunt în linia a doua. Nu doresc imagine, nu am venit în fața dumneavoastră cu o agendă făcută ca să am punctaj de imagine peste un an, ci îmi doresc să facem echipă și îmi doresc să aveți încredere că plec cu foarte bună credință să dăm un semnal de schimbare în zona publică, o schimbare de mecanisme de consultare. Toată viața am lucrat în zona de management, lucrez foarte mult în zona proiectelor cu finanțare nerambursabilă europeană și din surse SUA și sunt obișnuită să îmi planific și în termeni de priorități ceea ce îmi propun”, a mai declarat Alexandru, în cadrul audierii.

Violeta Alexandru, în vârstă de 40 de ani, a absolvit Facultatea de Științe Politice a Universității din București, iar din ianuarie 2001 este director al Institutului pentru Politici Publice (IPP).

Institutul pentru Politici Publice (IPP) desfăşoară activităţi de cercetare, de advocacy şi de promovare în domenii precum: reforma administraţiei publice, transparenţa instituţiilor și integritatea aleşilor şi a funcţionarilor, potrivit site-ului organizației nonguvernamentale.

De asemenea, Violeta Alexandru este mediator autorizat, având un birou în sectorul 1 din București, și este membru al organizaţiei „Asociaţia Colegiul Mediatorilor”.

Cele mai citite

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente pentru scrutinul prezidențial este de 18.008.480 de cetățeni...
Ultima oră
Pe aceeași temă