Traian Băsescu a criticat dur modul în care şeful statului, Klaus Iohannis, a gestionat anunţul desemnării lui Sorin Grindeanu pentru formarea unui nou Executiv. Preşedintele Partidului Mişcarea Populară i-a atras atenţia actualuilui lider de la Cotroceni că o astfel de informaţie ar fi trebuit să fie comunicată, personal, printr-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.
Totodată, Băsescu îşi exprimă, voalat, nemulţumirea pentru desemnarea lui Grindeanu în funcţia de premier.
"Greşit, domnule Preşedinte! Anunţarea desemnării Primului – ministru nu se poate face printr-un simplu comunicat.
Dacă tot aţi decis să faceţi o desemnare, fie ea şi nepotrivită, din respect pentru români, dar şi din respect pentru relaţia instituţională, era obligatoriu să faceţi acest anunţ extrem de important pentru România într-o declaraţie făcută de dumneavoastră personal de la Palatul Cotroceni.
Că la această declaraţie ar fi fost bine să fie alături de dumneavoastră şi desemnatul, este altă socoteală.
Vă va fi greu să cereţi relaţii instituţionale corecte atât timp cât dumneavoastră nu le generaţi prin propriul comportament", a scris Băsescu pe Facebook.