2.4 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialTragedia din Munții Retezat: Trupurile neînsuflețite ale copiilor alpiniști Dor Geta Popescu...

Tragedia din Munții Retezat: Trupurile neînsuflețite ale copiilor alpiniști Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi au fost coborâte de salvamontiști

Trupurile celor doi sportivi români, Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi, care și-au pierdut viața în avalanșa din Retezat, au fost coborâte de pe munte, a declarat, pentru agenția News.ro, șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean. 

”Au ajuns salvatorii în zona unde a avut loc avalanşa şi au început transportul către vale. Asta înseamnă că vor urca o creastă, vor înşira tot felul de corzi şi apoi va fi efectiv coborârea în cadrul căreia din nou se vor înşira corzi pentru siguranţă. Va mai dura patru – cinci ore, pentru că s-a pornit viscolul şi ninge”, a declarat Ovidiu Bodean.

După ce trupurile neînsufleţite vor fi coborâte de pe munte la Cârnic, vor fi predate Serviciului de Medicină Legală, conform procedurilor.



Avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat a surprins şapte persoane, cinci dintre acestea fiind rănite. În avalanşă, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, cei doi adolescenţi alpinişti renumiţi, având la activ numeroase recorduri mondiale şi europene, şi-au pierdut viaţa.

Duminică dimineaţă, salvatorii au urcat din nou pe munte pentru a coborî trupurile celor doi copii care au murit izbiţi de stânci în timpul avalanşei.

Şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a precizat că grupul celor şapte surprinşi de avalanşă era un grup individual faţă de grupul celor 51 care făceau parte dintr-o şcoală de ghizi şi care se aflau şi ei pe munte, însă într-o altă zonă, în momentul producerii avalanşei. Iniţial, urmare a apelului la numărul de urgenţe 112, s-a crezut că este vorba despre un singur grup.

Tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, Ovidiu Popescu, aflat alături de fiica sa pe munte în momentul producerii avalanşei din Munţii Retezat, este internat la Spitalul Municipal Hunedoara cu multiple traumatisme, fiind singura persoană care a rămas în unitatea spitalicească din grupul celor cinci persoane care au supravieţuit căderii masive de zăpadă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Hunedoara, directorul medical Barna Bende, a declarat, duminică, pentru News.ro că trei persoane au fost transportate la spitalul din Hunedoara, în urma accidentului de pe munte,



”Aseară (n.r. – sâmbătă seară) trei persoane au fost aduse la Spitalul Municipal Hunedoara. Este vorba despre un bărbat şi două femei cu vârste cuprinse între 39 şi 54 de ani. Li s-au făcut investigaţii, radiografii, consulturi, iar cele două femei au rămas la UPU sub supraveghere, însă dimineaţă au fost lăsate să plece pentru că nu au necesitat internare”, a declarat medicul Barna Bende.

Potrivit medicilor, alte două persoane, tatăl şi sora lui Erik Gulacsi, celălalt adolescent mort, de asemenea, pe munte, în urma avalanşei, au fost transportaţi la Spitalul din Haţeg, pentru îngrijiri medicale, însă nu au necesitat internare.

Poliţiştii hunedoreni au deschis dosar pentru ucidere din culpă în cazul accidentului montan de sâmbătă după-amiază, când şi-au pierdut viaţa cei doi copii alpinişti. Până duminică dimineaţă, poliţiştii audiaseră trei persoane care se aflau pe munte în momentul avalanşei, ei luând în calcul inclusiv varianta ca aceasta să fi fost provocată.

Cele mai citite

Leasing operațional pentru start-up-uri și IMM-uri: Soluția ideală pentru flexibilitate financiară

Pentru afacerile mici și la început de drum, orice investiție contează, iar o flotă auto poate însemna un buget semnificativ și mult timp alocat...

SUA investighează 1,4 milioane de motoare Honda și Acura pentru posibile defecțiuni

Agenția Națională pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi din SUA (NHTSA) desfășoară o investigație amplă asupra unor motoare Honda și Acura. Ancheta vizează aproximativ 1,4...

Alegeri prezidențiale 2024. PSD conduce topul cheltuielilor pentru campania electorală. Cât au cheltuit partidele în primele două săptămâni

Cu mai puţin de două săptămâni până la startul primului tur al alegerilor prezidenţiale, competitorii electorali încearcă să ajungă cât mai aproape de alegătorilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă