UPDATE 11.30: Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, decedat duminică seară, era aşteptat luni dimineaţă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma acestui demers judiciar luându-se în calcul şi varianta reţinerii, au declarat surse judiciare pentru agenţia News.ro.
Sursele citate au arătat că Dan Condrea fusese invitat, luni dimineaţă, la Parchetul ICCJ pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile formulate de procurori împotriva sa. De asemenea, în urma acestui demers procurorii aveau în vedere inclusiv varianta reţinerii şi solicitării unui mandat de arestare preventivă, au precizat sursele citate.
Anchetatorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului ICCJ au anunţat că decesul patronului Hexi Pharma nu va împiedica desfăşurarea anchetei în cazul dezinfectanţilor folosiţi în spitale. Procurorii spun ca dosarul îşi va urma cursul firesc, se vor administra probe şi vor fi audiate persoane ce au legătură cu cauza. Totodată se vor dispune măsurile legale ce se impun în urma acestor proceduri.
Anchetatorii mai arată că, la acest moment, aşteaptă relaţiile judiciare de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov privind recunoaşterea victimei dar şi acte privind împrejurările producerii evenimentului rutier.
Sursele citate mai arată ca Dan Condrea nu era singura persoana susceptibila de a fi trasă la răspundere penală în acest caz astfel şi că procedurile îşi urmează cursul în sensul administrării unui probatoriu cât mai complet pentru aflarea adevărului în dosar.
UPDATE: Parchetul General va prelua dosarul accidentului luni dimineaţă de către procurorul de caz, Romulus Varga. Ancheta la faţa locului a fost făcută de un procuror de la Buftea. Potrivit unor informaţii, este posibil ca luni Dan Condrea să fi fost citat la Parchetul General, unele surse susţinând că erau în lucru procedurile de reţinere a acestuia. Se pare că şi la DNA era deschisă o anchetă pe numele lui Dan Condrea.
====
Patronul controversatei firme de dezinfectanți Hexi Pharma, Dan Condrea, a murit într-un accident de mașină care a avut loc duminică seara în județul Ilfov, în zona localității Corbeanca, după ce maşina firmei pe care o conducea s-a izbit de trei copaci.
Dr Alis Grasu, şeful Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, a declarat pentru România Liberă că „la ora 18.58 s-a primit solicitarea cu accidentul rutier Corbeanca. A ajuns în 10 minute primul echipaj. Au găsit un accident în care a fost implicat un bărbat de 40 de ani, cu leziuni foarte grave. A venit în sprijin şi maşina cu medic. Au făcut tot ce s-a putut face. Din păcate, leziunile erau extrem de grave, iar decesul a fost din momentul impactului”. Maşina „era facută bucăţi”, iar victima era în afara caroseriei maşinii.
Patronul Hexi Pharma se pare că se afla într-o maşină ce avea sigla firmei pe care o conducea. Maşina, un autoturism marca Opel, aparţinea tatălui său.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, Claudia Burada a precizat că sesizarea a fost primită la 112 la 18:45. Actele găsite în autoturism aparţin lui Dan Condrea. La faţa locului a fost chemată soţia bărbatului care l-ar fi recunoscut după haine, pentru că chipului bărbatului era desfigurat. După ce se va încheia cercetarea la faţa locului, poliţiştii vor dispune şi o analiză ADN pentru a se stabili cu certitudine că este vorba despre Dan Condrea. Trupul victimei a fost dus la INML, iar maşina transportată de la locul tragediei.
Accidentul ar fi avut loc în apropierea fabricii Hexi Pharma, în dreptul localităţii Tămaş, între Buftea şi Corbeanca. În zona în care maşina a intra în coliziune cu un copac nu există nicio curbă care să fi dus la pierderea controlului volanului.
Anchetatorii nu exclud varianta ca patronul Hexi Pharma să se fi sinucis, deoarece la faţa locului nu s-au găsit urme de frânare. Potrivit primelor informaţii, Condrea conducea cu o viteză de peste 150 km/h, pe un drum drept, iar prieteni ai victimei spun că acesta era un „as al volanului”. Poliţia a făcut măsurători și fotografii la faţa locului şi urmază să facă expertiza tehnică a mașinii, pentru a stabili dacă exista posibilitatea sa fie vorba despre o defecțiune tehnică. În timpul nopţii vor fi audiaţi cei doi martori ai accidentului, un biciclist şi un conducător auto, care s-a intersectat cu maşina lui Condrea pe traseu pe sens opus. Dan Condrea avea doi copii şi era la a doua căsătorie.
Fostul premierul Victor Ponta a reacţionat vehement la accidentul lui Dan Condrea printr-o postare pe contul său pe Facebook: „Dumnezeule! Chiar e şocant! Ce se întâmplă în ţara noastră?!? Cum e posibil aşa ceva?!? Cine are putere să facă aşa ceva?!? Ce ştia acest om şi cine se temea de ce ştia el?!? (patronul Hexi Pharma – n.r.). Din păcate, România în 2016 înseamnă frică, suspiciune şi forţe nevăzute care de fapt ne decid viaţa!”, a scris Ponta pe Facebook, referindu-se la patronul Hexi Pharma Dan Condrea, care ar fi murit într-un accident de maşină. Ponta menţionează totodată că a confirmat şi Comisia de control a SRI ca în mandatul său de prim-ministru nu a primit „nici măcar o singură informare” pe tema „Hexi Pharma”, la fel ca şi în mandatul de trei ani al premierului Emil Boc.