Radu Chiriță, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a scris o analiză inedită pe tema grațierii și a modului cum este aceasta interpretată în spațiul public. Chiriță profesează și ca avocat, specialist de drept constituțional și drepturile omului și are o experienţă consistentă de avocat în domeniul dreptului penal şi al procedurilor în faţa CEDO.
Acesta este de părere că se comit foarte multe greșeli și exagerări în spațiul public pe tema grațierii. În opinia lui Chiriță în acest moment manipulează atât cei care susțin vehement necesitatea ordonanțelor care au scos în stradă peste 100.000 de români, cât și cei care exagerează interpretând extrem efectele acestor ordonanțe asupra Justiției.
Graţierea şi modificarea codurilor prin ordonanţe de urgenţă este posibilă. Domeniile în care nu pot să intervină ordonanţele de urgenţă sunt scrise în Constituţie, iar Curtea Constituţională a clarificat de mult (prost, din punctul meu de vedere) ce se poate reglementa prin ordonanţe şi ce nu. Că nu e legitim, e adevărat. Dar e valabil pentru 99% din OUG-urile date în neştire de toate guvernele. E cel puţin bizar faptul că acum prostestăm că cică nu schimbăm legile justiţiei prin ordonanţe de urgenţă (foarte corectă afirmaţia, de altfel) dar nimeni nu a zis nici mâc când acum un an Guvernul a schimbat prin ordonanţă de urgenţă vreo 70 de articole din codul de procedură penală. Fără aviz de la CSM, fără dezbatere publică, de la cel mai european guvern din istoria României. Am aflat de acea ordonanţă de urgenţă în sala de judecată, judecându-mă pe unul dintre articolele modificate. Cel mai ironic în toată lupta asta între “penali” şi “instituţiile anti-corupţie” este că şi DNA-ul a fost înfiinţat tot prin ordonanţă de urgenţă. Şi încă nu protestează nimeni pe tema asta. Iar acea ordonanţă de urgenţă a fost aprobată în Camera Deputaţilor cu mai puţine voturi decât era nevoie pentru o lege organică, explică Chiriță
Avocatul din Cluj mai spune că grațierea este o ”instituție prefect legitimă”, dar este de părere că o grațiere nu va rezolva problema aglomerației din închisori.
Graţierea în sine este o instituţie perfect legitimă. E adevărat că, în urma graţierii, unii ies din puşcărie, iar alţii nu mai merg. Dar, pentru numele lui Sauron, dacă asta este un dezastru pentru omenire, de ce dracu mai avem această instituţie? De ce s-au mai dat graţieri (ultima acum vreo 10 ani parcă) şi nu o fost atâta scandal? E de discutat textul ordonanţei/proiectului de lege sau ce dracu o fi. Acel articol 2 este stupid din punct de vedere juridic şi extrem neclar în ceea ce priveşte aplicarea sa (nu scrie când trebuie să ai 60 sau copii: la data comiterii faptei, la data condamnării, la data aplicării graţierii etc.). Lista de infracţiuni excluse de la graţiere e discutabilă, dar nu ştiu de unde ideea că vine Apocalipsa peste noi. Cine citeşte până la capăt lista aia constată că, prin referire la art. 5 din Legea 78, toate faptele de corupţie sau asimilate sunt excluse. Nu cred că această graţiere poate rezolva problema enormă a suprapopulării puşcăriilor, a mai explicat Chiriță.
În comentariul publicat pe blogul personal, avocatul Chiriță a mai explicat de ce este de părere că infracțiunea de abuz în serviciu ar trebui abrogată, indiferent de prejudiciul prespus provocat.
A doua iritare maximă a societăţii oarecum civile este modificarea conţinutului de la infracţiunea de abuz în serviciu. Ca să fiu sincer, eu aş abroga acel text. Cu totul, nu cu 200.000 lei sau orice alte sume. Încerc să explic. Înainte de asta, pentru urechile fine i-auzi una de la Comisia de la Veneţia (n-am chef să explic ce e asta, dar există google.): “Comisia susține că asemenea prevederi penale generale sunt foarte problematice, atât cu privire la cerințele calitative ale articolului 7 al CEDO, cât și la alte cerințe fundamentale conform principiului suveranității legislative, precum previzibilitatea și acuratețea juridică și susține, de asemenea, că acestea sunt în mod special vulnerabile la manevre politice abuzive (conform Liivik v. Estonia, 25 iunie 2009) […] 102. Pe această bază, Comisia de la Veneția considera prevederile penale naționale cu privire la abuzul în serviciu, excesul de autoritate și expresii similare trebuie interpretate în sens îngust și aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi spre exemplu: infracțiuni grave împotriva proceselor democratice naționale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparțialității administrației publice, șamd.“
Citiți aici întregul comentariu.
