Primul ministrul Victor Ponta a comentat, duminică seara, poziţia Germaniei privind aderarea României la Schengen, apreciind că este o prostie să credem că ministrul german de Interne a citit afirmaţiile ministrului de Externe, Titus Corlăţean, după care a emis această opinie, împotriva ţării noastre, potrivit b1.ro.
„Asta e chiar cea mai mare prostie. Să vă închipuiţi că ministrul german de Interne a citit ieri presa din România şi s-a apucat să declare. Asta e chiar de râsul lumii. Ideea Germaniei era cunoscută de noi, eu diplomatic nu am vrut să anunţ că ardea ţara. Ştiam că Germania are reţineri faţă de această decizie. Încercăm să ne atingem obiectivele europene cu mai multă demnitate şi înţelepciune”, a spus primul ministru, la Ateneul Român, unde Ion Iliescu îşi serbează ziua de naştere.
Întrebat dacă Guvernul îşi menţine decizia de a scoate aderarea de le lista pritorităţilor, premierul a răspuns: „Nu va mai fi o prioritate. Am spus foarte clar. Era ridicol să vorbim de fiecare dată. În octombrie să vedem dacă se poate lua o decizie, dacă nu, la anul. Cine a înţeles că nu mai vrem să intrăm în Schengen, asta e minte puţină, noi vrem să intrăm în Schengen. Proiectele României pe plan european sunt multe altele şi nu o să mai începem nicio discuţie, pentru că am făcut tot ce era posibil”, a mai spus Ponta.
Germania va împiedica aderarea României şi Bulgariei la Schengen, a declarat ministrul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, într-un interviu pentru Spiegel. Acesta a precizat că dacă cele două ţări vor insista la Consiliul JAI asupra unui vot de stabilire a unei date de aderare, Germania va face uz de dreptul său de veto.
Titus Corlăţean, a declarat că o nouă amânare a aderării României la Schengen pe 7 martie va afecta „credibilitatea procesului”, iar ţara noastră ar putea să nu mai fie interesată şi doar să aştepte o invitaţie de la UE.
Citeşte şi: SCHENGEN. Comunicat MAE: România îndeplineşte toate criteriile de aderare