2.6 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSpecialPhilip Gordon A AJUNS la sediul de campanie al lui Traian Băsescu

Philip Gordon A AJUNS la sediul de campanie al lui Traian Băsescu

Philip Gordon, asistent al secretarului de stat american, Hillary Clinton, a sosit, luni, la ora transmiterii acestei ştiri, la sediul de campanie al lui Traian Băsescu, unde va avea o întâlnire cu preşedintele suspendat, înaintea discuţiilor programate cu Victor Ponta şi Crin Antonescu.

Philip Gordon a venit însoţit de către ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, transmite Mediafax.

Oficialul american a fost întâmpinat de către Cristian Diaconescu.

Gordon nu a făcut nicio declaraţie la sosire.

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, va avea luni, la ora 13.00, o întâlnire cu Philip Gordon, la Palatul Cotroceni.

De asemenea, premierul Victor Ponta se va întâlni la ora 17.00 cu oficialul american.

Vizita lui Philip Gordon la Bucureşti a fost anunţată de către Departamentul de Stat al SUA.

Conform sursei citate, asistentul secretarului de stat american Hillary Clinton, Philip H. Gordon, a venit la Bucureşti „pentru a discuta despre îngrijorarea Statelor Unite în legătură cu ultimele acţiuni guvernamentale care ameninţă separarea democratică a puterilor în stat şi slăbesc independenţa instituţiilor statului”.

Gordon va avea întâlniri şi cu membri ai societăţii civile şi ai comunităţii de afaceri pentru a discuta despre rolul lor în întărirea valorilor şi principiilor democratice împărtăşite de comunitatea transatlantică, mai precizează Departamentul de stat.

Cele mai citite

Ministerul de Interne: 133 de infractori prinși în flagrant, 350 de șoferi periculoși scoși din trafic

Ministerul de Interne a raportat sâmbătă că, în decurs de 24 de ore, 133 de persoane implicate în infracțiuni au fost prinse în flagrant....

Un accident la schi din Spania a făcut zeci de răniți

Un accident de telescaun produs într-o stațiune de schi din nord-estul Spaniei, situată în Pirinei, în apropiere de granița cu Franța, a făcut sâmbătă...

George Simion se laudă că merge la învestirea lui Donald Trump „fără bani”: Am fost invitat

George Simion anunță că se duce în SUA, la inaugurarea lui Donald Trump. "Nu am plătit, am fost invitat să fiu acolo", a spus...
Ultima oră
Pe aceeași temă