0.2 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialÎNMORMÂNTARE REGELE CIOABĂ. Slujba lui Florin Cioabă a început la Sibiu

ÎNMORMÂNTARE REGELE CIOABĂ. Slujba lui Florin Cioabă a început la Sibiu

Slujba de înmormântare a lui Florin Cioabă va începe vineri, la ora 11.00, în curtea casei, unde va fi amplasată o scenă pe care invitaţii îşi vor rosti mesajele, apoi va fi citit testamentul, după care cortegiul funerar, care va fi deschis de un car alegoric, va pleca spre cimitir, relatează Mediafax.

După ceremonie, fiul cel mare al lui  Florin Cioabă, Dorin Cioabă, va fi încoronat rege internaţional, potrivit B1 TV. Daniel Cioabă, fiul cel mic, a ridicat problema succesiunii. El va primi 80% din averea lui Cioabă şi, cel mai probabil, va fi regele romilor din România.

Citeşte şi  Cine e mai puternic decât regele Cioabă? Împăratul, preşedintele sau directorul romilor?

Dorin Cioabă a declarat că vineri, la ora 11.00, la catafalcul lui Florin Cioabă va începe o slujbă condusă de Beniamin Poplăcean, preşedintele bordului de conducere al Institutului Teologic Baptist.

Ceremonia religioasă va fi urmată de citirea testamentului şi de încoronarea lui Dorin Cioabă ca rege al romilor, după care participanţii vor pleca din curtea palatului spre Cimitirul Municipal Sibiu.

Cortegiul funerar va fi deschis de un car alegoric, iar funeraliile vor include şi cântece religioase, dar şi muzică de fanfară.

Citeşte şi Dorin Cioabă: Traian Băsescu este al doilea tată al meu

Între toate titlurile tatălui meu, cel de slujbaş al lui Dumnezeu era cel mai important. La ora 11.00 va începe predica şi slujba de înmormântare. Apoi, afară, în curte, va continua slujba şi se vor citi mesajele invitaţilor pe o scenă care va fi amplasată acolo. După transmiterea mesajelor, vom trece la punctul cel mai dureros pentru familie, pentru mama mea. Este vorba despre citirea ordinii succesorale a tatălui meu, de încoronare şi citirea primului testament al tatălui meu: testamentul politic şi modul în care se va împărţi averea tatălui meu. Se cuvine ca să primească fiecare ceva, pentru că tata a avut multe lucruri, multe titluri, iar eu şi fratele meu trebuie să le ducem mai departe”, a spus Dorin Cioabă.

Potrivit lui Dorin Cioabă, el va primi coroana lui Florin Cioabă de la fratele său, Daniel, de la mama sa, Marica şi de la cei care i-au fost consilieri tatălui său.

„Înainte ca tata să plece din casă, mi se va da coroana. Coroana mi-o va înmâna mama mea, fratele meu şi cei care i-au fost consilieri tatălui meu, oamenii cu grad în conducerea Casei Regale”, a mai declarat Dorin Cioabă.

Potrivit acestuia, joi seară se întruneşte Consiliul Coroanei, care va lua horărârea „firească, normală”, ca el să fie moştenitorul coroanei.

„E o hotărâre firească, normală. Coroana se moşteneşte, cum tata a moştenit-o de la bunicul meu. Aceasta a fost dorinţa tatălui meu. Mă gândeam că acest lucru se va întâmpla mult mai târziu. Mai aveam multe de învăţat de la tata. Sunt pregătit! O să încerc să fac totul bine. Am învăţat multe de la tata şi multe le-am furat, ca să zic aşa, cu ghilimele, pentru că tata mă lua peste tot cu el, uneori chiar obligat”, a mai spus fiul cel mare al lui Florin Cioabă.

Acesta a adăugat că după încoronare se va rosti „Regele a murit, trăiască regele„, urmând ca Florin Cioabă să fie dus spre Cimitirul Municipal Sibiu, unde va fi înmormântat alături de tatăl său, fostul rege al romilor Ion Cioabă.

Citeşte şi Dorin Cioabă vrea să dea în judecată medicii din Turcia pentru malpraxis

Totodată, Dorin Cioabă a spus că focul care arde din noaptea în care a fost adus acasă Florin Cioabă va fi stins în momentul în care cortegiul funerar va pleca de acasă, urmând ca la fiecare intersecţie importantă de pe drumul spre cimitir să se facă opriri pentru rugăciune.

Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă a fost adus, marţi seară, în România, cu o cursă de linie care a aterizat pe Aeroportul „Henri Coandă”, iar de acolo sicriul a fost transportat cu o maşină la Sibiu.

Florin Cioabă va fi înmormântat vineri, în Cimitirul Municipal Sibiu, lângă mormântul tatălui său, unde familia sa a concesionat o parcelă de teren pentru 25 de ani.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă