Gheorghe Nichita, primarul Iaşiului, s-a întors, marți, la primărie și a declarat că nu va face declarații. Luni, primarul și-a luat o zi de concediu de odihnă. „În acest moment este normal să nu fac nicio declarație. Stiu că sunt multe întrebări și multe lucruri de spus, însă va veni momentul în care voi spune tot ce trebuie spus. În această etapă sunt într-o situație în care nu pot face niciun fel de declarații„, a declarat Gheorghe Nichita, informează Mediafax.
CITEŞTE ŞI UPDATE. Primarul Iașului, Gheorghe Nichita, și-a luat o zi de concediu
La sfârşitul săptămânii trecute procurorii DNA l-au reţinut pentru 24 de ore a primarului Iașiului, Gheorghe Nichita, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (cinci acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, acces ilegal la un sistem informatic și operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.