1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialDNA preia dosarul morții polițistului Gigină, în care este cercetat Oprea

DNA preia dosarul morții polițistului Gigină, în care este cercetat Oprea

DNA preia dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, în care este cercetat Gabriel Oprea, după ce Parchetul instanței supreme și-a declinat competența. Astfel, procurorii au ajuns la concluzia că există suspiciuni de abuz în serviciu, privind constituirea şi folosirea coloanelor oficiale ale Ministrului Afacerilor Interne.

Citește și: Oprea a renunțat la șefia Ministerului de Interne. MAI va fi condus de Ilie Botoș

DNA cercetează, de joi, și o plângere înregistrată de un ONG și o persoană fizică pentru abuzul de coloane, în care sunt vizați patriarhul Daniel, procurorul general Tiberiu Nițu și Gabriel Oprea. Vineri, Gabriel Oprea și-a delegat atribuțiile ca ministru de Interne secretarului de stat Ilie Botoș. 

Ministrul Gabriel Oprea a avut, în 10 luni, 1.607 deplasări cu coloană oficială, la instituţii publice şi la destinaţii private, în timp ce primul-ministru a avut 814 deplasări, iar preşedintele a avut 580 de deplasări.

„Faţă de cele expuse mai sus, în cauză se impune efectuarea de cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin.1 C.p., privitor la modul de constituire şi folosire a coloanelor oficiale ale ministrului Afacerilor Interne. Întrucât beneficiarul deplasărilor în cauză a fost ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, se mai arată în documentul citat.

Anchetatorii mai au informaţii că, în seara tragediei, Gabriel Oprea venea de la o unitate militară din Băneasa şi mergea spre locuinţa sa, au precizat sursele citate.

Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit pe 20 octombrie, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală, în timp ce asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

În acest caz a fost deschis iniţial un dosar la Parchetul Tribunalului Bucureşti, care l-a audiat, în 28 octombrie, în calitate de martor, pe Gabriel Oprea.

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat că nu a beneficiat de servicii în plus față de alți miniștri de Interne și că în întreaga sa activitate nu a încălcat niciodată legea. Oprea a precizat că a trimis la Parchet toate documentele solicitate, a făcut declarații în fața procurorilor și va da declarații anchetatorilor de fiecare dată când i se va solicita.

Întrebat dacă s-a deplasat cu coloană oficială de peste 1.500 de ori de la începutul acestui an, ministrul a răspuns că a avut „mai multe deplasări”, tot timpul pentru a-și face datoria.

După accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină, în spaţiul public s-au vehiculat mai multe întrebări care încă aşteaptă un răspuns de la ministrul Gabriel Oprea, printre care şi cele legate de dreptul acestuia de a beneficia de coloană oficială, dar şi locul de unde acesta venea şi unde trebuia să ajungă în ziua accidentului şi dacă, în condiţii de ploaie, nu trebuia să renunţe la escorta cu motociclist.

Cele mai citite

Operațiunea Școala: 50 de percheziții în dosare de trafic de droguri în mediul școlar din Iași, București și alte orașe

Procurorii au identificat 40 de făptuitori, majoritatea elevi și studenți din județul Iași. Cel mai tânăr consumator are 13 ani Procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri...

România, printre ultimele țări din lume la finanțarea educației: Alocare mai mică decât Uganda și Paraguay

Guvernul României a alocat în 2023 doar 3,3% din PIB pentru educație, conform unui raport UNESCO România se află pe locul 123 din 171 de...

Kit complet pentru unghii: ce include și cum să îl folosești corect

Care este soluția ideală pentru a face acasă manichiuri profesionale, fără a investi în vizitele constante la salon? Cu siguranță un kit complet pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă