Consiliul de Onoare al Ordinului „Steaua României” a decis, miercuri, retragerea decoraţiei europarlamentarului Laszlo Tokes, cu cinci voturi pentru şi o abţinere. transmite Agerpres.
Urmează ca propunerea de retragere să fie înaintată preşedintelui Traian Băsescu.
Până în prezent, membrii Consiliului au avut trei întâlniri, iar cea de miercuri este prima la care va fi prezent şi europarlamentarul Laszlo Tokes.
Luni, avocatul lui Tokes, Elod Kincses, a anunţat că europarlamentarul a decis să se prezinte la reuniunea de miercuri a Consiliului de Onoare al Ordinului ‘Steaua României’.
Citeşte şi: Tokes vrea un nou mandat în PE si va continua să susţină autonomia maghiarilor
‘Având în vedere poziţia exprimată de Uniunea Barourilor Naţionale din România cum că subsemnatul, avocat, am dreptul să îl reprezint pe Laszlo Tokes în faţa Consiliului de Onoare al Ordinului ‘Steaua României’, miercuri, la orele 16,00, ne vom prezenta împreună la sediul Academiei Române, la şedinţa Consiliului de Onoare. Domnul Laszlo Tokes va veni de la Parlamentul European, în ciuda faptului că pentru ziua respectivă s-a fixat ziua voturilor pentru luna noiembrie, deci este un termen care nu îi convine deloc, dar totuşi va veni în faţa consiliului’, a declarat Elod Kincses.
Prima reuniunea a membrilor Consiliul de Onoare a avut loc pe 26 septembrie, luarea unei decizii fiind însă amânată pentru data de 11 octombrie, când s-a decis o nouă amânare, cu încă o săptămână. Pe 18 octombrie, Consiliul iarăşi a amânat luarea unei decizii, pentru dat de 20 noiembrie.
Citeşte şi: Creţu: Tokes denigrează România
Din Consiliul de Onoare al Ordinului „Steaua României” fac parte deţinători ai acestui ordin, cu grade diferite: acad. Ionel Haiduc – în grad de Mare Cruce (preşedinte), g-ral Constantin Degeratu – în grad de Mare Cruce, Şerban Brădişteanu – în grad de Mare Ofiţer, Costin Georgescu – în grad de Mare Ofiţer, Mircea Geoană – în grad de Comandor, Gabriela Firea – în grad de ofiţer şi Ecaterina Andronescu – în grad de cavaler.
La sfârşitul lunii august, vicepreşedintele PSD Corina Creţu, care deţine Ordinul Naţional „Steaua României”, a solicitat în mod public retragerea decoraţiei lui Laszlo Tokes, printr-o scrisoare transmisă Consiliului de Onoare al Ordinului.
La scurt timp, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat că lideri ai PSD şi UNPR deţinători ai Ordinului „Steaua României” solicită retragerea decoraţiei lui Tokes.
Citeşte şi: Consiliul de onoare discută, joi, despre RETRAGEREA Ordinului Naţional ”Steaua României” lui Laszlo Tokes
Solicitarea a fost făcută ca urmare a unor declaraţii făcute de Tokes în luna iulie, la Tabăra de Vară de la Băile Tuşnad.
Ulterior, Tokes a catalogat demersul de a-i fi luată distincţia „Steaua României” drept „o tentativă de a oferi un exemplu negativ”, motivată parţial de interese politice şi parţial de dorinţa „de a descuraja şi a învăţa minte” comunitatea maghiară.
„Cauza şi explicaţia evidentă (pentru retragerea distincţiei „Steaua României” – n.r.) o constituie propunerea pe care am făcut-o în ziua de 27 iulie 2013, în cadrul Taberei de Vară de la Băile Tuşnad, prin care pe baza exemplului austriaco-italian am lansat ideea ca Ungaria să-şi asume rolul de stat-garant în privinţa comunităţii naţionale maghiare din România – sau Transilvania – cu scopul de a asigura drepturile acesteia. Amintirea acestui model european consacrat, ce garantează autonomia comunităţii de austrieci care trăieşte în provincia italiană numită Tirolul de Sud, i-a iritat în mod neaşteptat şi într-o măsură inexplicabil de mare pe liderii politici români”, a susţinut europarlamentarul.
La începutul lunii septembrie, preşedintele Traian Băsescu declara că, în cazul în care Consiliul de Onoare al Ordinului ”Steaua României” cere ridicarea decoraţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, atunci va emite decretul.
În decembrie 2009, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler pe Laszlo Tokes.