1.4 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialStoltenberg: NATO este aici. Cum va funcționa comandamentul de la București

Stoltenberg: NATO este aici. Cum va funcționa comandamentul de la București

Secretarul general al Alianţei Atlantice, Jens Stoltenberg, s-a aflat joi la Bucureşti, pentru a inaugura primul Comandament NATO din România.

Principalul rol al NFIU (NATO Force Integration Unit) va fi să coordoneze tranzitul trupelor din Forţa de Răspuns a NATO (NRF). Cea mai rapidă componentă a acesteia, “Spearhead Force”, va fi aptă să ajungă la frontiera de est a României în 48 de ore.

Citeşte şi: România va participa cu trupe la “Vârful de lance” al NATO

Alături de Jens Stoltenberg, la inaugurarea NFIU au participat preşedintele Klaus Iohannis, premierul interimar Gabriel Oprea, ministrul Apărării, Mircea Duşa, precum şi comandantul adjunct al comandamentului NATO de la Napoli, generalul canadian Michael Day.

Comandamentul NFIU (NATO Force Integration Unit) din Bucureşti va funcţiona în subordinea celui de la Napoli.

Sediul NATO din Bucureşti va avea 42 de angajaţi, dintre care 27 provin din Armata Română, iar ceilalţi din alte ţări NATO. Printre statele care şi-au desemnat deja reprezentanţii se numără SUA, Turcia, Spania, Portugalia şi Bulgaria.

Comandamentele NFIU fac parte din răspunsul NATO la criza din Ucraina

NFIU din România va funcţiona în paralel cu alte cinci comandamente NATO similare, care se vor deschide în Polonia, Estonia, Letonia, Lituania şi Bulgaria.

Acestea vor realiza planificarea operaţiunilor, organizarea exerciţiilor militare şi, mai ales, coordonarea deplasării trupelor din Forţa de Răspuns a NATO (NATO Response Force – NRF). Conceptul NRF a fost elaborat înainte de izbucnirea crizei din Ucraina, dar a fost dezvoltat după ce Rusia a ocupat Crimeea şi a sporit ameninţările împotriva statelor europene membre NATO.

Citeşte şi: Toate comandamentele NATO din estul Europei vor fi operaţionale până la sfârşitul anului 2015

Cea mai rapidă componentă a NRF, denumită “Spearhead Force” (“Forţa Vârf de Lance”) va fi aptă să ajungă în 48 de ore în orice punct al Alianţei, inclusiv la frontiera de est a României, iar NFIU trebuie să asigure această capacitate de acţiune.

Programul NRF şi comandamentele NFIU reprezintă “cel mai important program de apărare colectivă a Alianţei de după Războiul Rece”, a precizat astăzi, la Bucureşti, secretarul general Stoltenberg. Acesta a subliniat din nou angajamentul Alianţei faţă de România: “NATO este aici. NATO este gata să respingă orice agresiune. NATO este gata să apere România în faţa oricărei ameninţări”.

Stoltenberg a precizat, din nou, că “tot ceea ce facem este defensiv, proporţional şi transparent”. Principiile pe care le promovează NATO sunt “libertatea, democraţia şi o societate deschisă”, a explicat secretarul general al Alianţei.

Comandamentul NFIU din Bucureşti va fi acreditat oficial, drept comandament al NATO, în cursul lunii septembrie 2015, a declarat joi preşedintele Klaus Iohannis. Ulterior, în primăvara anului 2016, la Bucureşti se va deschide şi un comandament de nivel divizie al NATO – Comandamentul Multinaţional Sud – Est (MND-SE), iar actualul NFIU va trece în subordinea comandamentului de divizie. MND-SE va coordona NFIU din România şi din Bulgaria.

Citeşte şi: Stoltenberg: “NATO se bazează pe România, iar România se poate baza pe NATO”

Şeful NFIU din Bucureşti este colonelul Cătălin Ticulescu, fost comandant al Batalionului 495 Infanterie (paraşutişti) de la Clinceni, unul dintre eroii Armatei Române. În anul 2006, maiorul (pe atunci) Ticulescu participa la misiunea NATO din Afganistan şi a fost grav rănit pe timpul unei acţiuni de patrulare. După o spitalizare de trei săptămâni în Germania, ofiţerul a revenit în Afganistan. De asemenea, el a mai participat, timp de un an şi trei luni, la o misiune de observatori militari în Georgia.

Comandamentul NATO din Bucureşti va funcţiona în fostul sediu al Ministerului Apărării

Instalarea primului comandament NATO din România a impus investiţii care au fost suportate în principal de Alianţa Atlantică, dar şi de partea română.

Costul total al lucrărilor a fost de 16 milioane de lei, din care NATO a suportat 13 milioane, iar Ministerul Apărării – trei milioane, a declarat ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

Suma a fost relativ mică, întrucât comandamentul NFIU (NATO Force Integration Unit) a fost instalat într-un pavilion deja utilizat de MApN. Înainte de 1990, unitatea a fost sediul Ministerului Apărării Naţionale, iar în prezent este sediul Statului Major al Forţelor Terestre (SMFT).

Pavilionul pus la dispoziţia NATO a fost ocupat anterior de batalionul logistic al SMFT, care a fost mutat într-o altă clădire. Cei 16 milioane de lei au fost necesari pentru a “reabilita” clădirea oferită NATO, pentru a amenaja platoul din faţa acesteia şi pentru a instala mijloacele de comunicaţii cu eşalonul superior – Comandamentul NATO de la Napoli, a explicat ministrul Duşa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă