2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialColegiul Medicilor Iaşi s-a autosesizat în cazul femeii care a murit după...

Colegiul Medicilor Iaşi s-a autosesizat în cazul femeii care a murit după ce şi-a pus SILICOANE

Colegiul Medicilor Iaşi s-a autosesizat în cazul femeii care a murit sâmbătă dimineaţă, în urma unei intervenţii chirurgicale pentru mărirea sânilor, făcută la o clinică privată din municipiu, preşedintele Colegiului, Vasile Astărăstoae, calificând cazul drept „bizar” şi „ciudat”, potrivit Mediafax.

Preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi, Vasile Astărăstoae, a declarat că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat în cazul femeii care a murit în spital, în urma intervenţiei chirurgicale pentru mărirea sânilor, ancheta fiind făcută de către Comisia de Disciplină a CM.

Citeşte şi UPDATE. O femeie din Iaşi a murit în urma unei operaţii de remodelare a sânilor

„Se va analiza atitudinea medicilor în fiecare etapă. Trebuie stabilit în ce măsură intervenţia chirurgicală are legătură cu decesul. Oricum, cazul este unul bizar şi curios. Înrăutăţirea stării de sănătate s-a produs din senin, la mai multe ore după intervenţie”, a precizat Vasile Astărăstoae.

El a spus că se aşteaptă şi efectuarea necropsiei, care ar putea aduce clarificări asupra cazului, precizând, totodată, că ancheta Colegiului Medicilor ar putea dura între două săptămâni şi două-trei luni.

Pe de altă parte, Poliţia Iaşi a deschis dosar penal în acest caz, pentru moarte suspectă. Medicul Lucian Popa, cel care a efectuat joi intervenţia chirurgicală în cazul femeii, a spus că implantul mamar a fost făcut în urmă doi ani, iar în această săptămână i s-a efectuat o intervenţie de corectare a implanturilor puse.

Citeşte şi ŞOCANT: A intrat în COMĂ din cauza SILICOANELOR

„Implantul mamar l-am efectuat în urmă cu aproximativ doi ani. La puţin timp a apărut şi o sarcină, fapt care nu era indicat la momentul respectiv”, a declarat medicul Lucian Popa, care a precizat că tânăra nu era însărcinată în momentul operaţiei făcute joi.

Femeia care a decedat era soţia lui Belgian Tănase, fratele lui Cosmos Tănase, liderul unui cunoscut clan interlop ieşean.

Femeia de 30 de ani a fost supusă joi seară unei intervenţii chirurgicale, pentru mărirea sânilor, la o clinică privată din Iaşi, iar după operaţie a intrat în stop cardio-respirator, fiind necesară resuscitarea acesteia.

Ulterior, ea a fost transferată la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, în stare de comă.

Medicul Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi preciza că nu poate spune dacă înrăutăţirea stării de sănătate a femeii se datorează exclusiv intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă.

Ea a fost transferată, vineri seară, în stare de comă la Spitalul de Neurochirurgie de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, femeia a intrat de câteva ori în stop cardio-respirator, iar în pofida intervenţiei medicilor, ea a murit în cursul dimineţii de sâmbătă.

„Medicul legist va fi cel care va spune exact cauza decesului. La noi, i s-a făcut un computer tomograf, dar nu am putut trage o concluzie. Tânăra prezenta un edem cerebral şi a intrat de câteva ori în stop cardio-respirator. Nu a mai putut fi salvată”, declara, sâmbătă, medicul Florin Grămadă, purtător de cuvânt al spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Cadavrul tinerei va fi dus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, pentru necropsie.

Tânăra era mamă a şase copii.

Ea a fost operată la Clinica Omini din Iaşi, fiind la a treia intervenţie de acest gen.

Medicul Lucian Popa, cel care a efectuat intervenţia chirurgicală, susţinea că operaţia a decurs fără probleme.

Cele mai citite

Producătorii locali, tot mai prezenți în restaurante: o asociație dedicată le susține accesul în HoReCa

Marius Tudosiei, fondatorul Asociației Lanțului Alimentar Scurt (ALAS), susține pentru ZF că micii producători locali de alimente, de la brânzeturi la sparanghel, câștigă teren...

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Amazon, în vizorul UE: posibilă investigație pentru încălcarea Actului Piețelor Digitale

Uniunea Europeană ar putea deschide o investigație împotriva Amazon în 2025, sub suspiciunea că gigantul ar fi încălcat Actul Piețelor Digitale (DMA) prin favorizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă