Transportul rutier de mărfuri se desfăşoară de o lună în absenţa oricărui act legislativ care să prevadă amenzi pentru şoferii profesionişti ce nu respectă prevederile legale. Vechile amenzi au fost abrogate, iar alte noi nu au fost încă stabilite.
Este vorba de transportul de persoane cu vehicule cu o capacitate de peste nouă locuri şi cel de marfă, cu camioane cu masă maximă autorizată totală de peste 3,5 tone.
Fie că e vorba de şoferii care îşi încarcă autovehiculele cu mult peste limita admisă pe şosele noastre, distrugîndu-le (limita acceptată pe osie e cuprinsă între 9,5-şi 11,5 tone, în funcţie de drum, sau este de 40 de tone pe întregul vehicul), fie că supraîncarcă microbuzul sau că circulă fără nicio licenţă sau document de transport, toţi scapă basma curată în caz de control rutier.
Sancţionaţi vor scăpa şi şoferii profesionişti ce continuă să folosească non-stop DN1, în pofida faptului că restricţiile impuse le interzic circulaţia pe Valea Prahovei în zilele lucrătoare în intervalul orar cuprins între ora 6 dimineaţa şi 10 seara.
La începutul lunii trecute Guvernul a abrogat vechiul act legislativ care reglementa această activitate şi stabilea inclusiv sancţiunile în caz de încălcare a legii.
Ordonanţa a fost aborgată pentru a fi realizată alta nouă care să alinieze legislaţia românească în domeniu la mai multe regulamente europene.
Potrivit ultimului document, OG 27/2011, la o lună de la adoptarea normelor de aplicare a acestora, Guvernul trebuia să realizeze o nouă hotărâre care să stabilească şi sancţiunile aplicare în caz de încălcare a prevederilor.
Hotărârea care stabileşte sancţiunile trebuia emisă până în data de 4 ianuarie 2012. Celor 30 de zile scurse din momentul aborgării fostei ordonanţe li se adaugă zilele care vor trece până când Executivul va adopta hotărârea promisă. Până atunci, şoferii profesionişti, firmele de transporturi rutiere sau autogările pot încălca oricum vor legea fără teamă de a fi sancţionaţi.
Întrebat dacă neadoptarea actului legislativ semnifică imposibilitatea sancţionării transportatorilor, unul dintre consilierii unei asociaţii a transportatorilor rutieri a declarat: „teoretic da, este ceea ce se cheamă un vid legislativ”, a spus acesta.
Dincolo de daunele produse şoselelor şi de efectele negative asupra siguranţei circulaţiei rutiere, absenţa sancţiunilor loveşte în instituţii precum Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român sau Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR), toate acestea finanţându-se inclusiv din amenzile aplicate şoferilor.
Până la începutul lunii decembrie, când a fost înfiinţată ultima instituţie, amenzile constituiau venituri ale primelor două autorităţi.
Odată înfiinţat ISCTR acesta a devenit singura autoritate de control în domeniu ce poate aplica amenzi şoferilor profesionişti, desigur cu excepţia Poliţiei Rutiere.
Numai în 2010 prima instituţie din cele menţionate a înregistrat din amenzile aplicate venituri de 68 milioane lei.
Noul organism de control, nefuncţional
Chiar dacă ar exista hotărârea care să incrimineze încălcarea legislaţiei rutiere de către şoferii profesionişti, sancţionarea acestora este dificilă deoarece ISCTR nu a devenit complet funcţional.
Legislaţia impune realizarea şi gestionarea de către ARR a unor registre naţionale informatizate a transportatorilor în care trebuie menţionate rezultatele controalelor efectuate de către ISCTR. „Până la acest nu s-a realizat această conectare între aplicaţiile informatice ale ARR, RAR şi ISCTR”, spune un oficial din Ministerul Transporturilor.
În plus personalul noului ISCTR este insuficient. „Au fost angajaţi doar 300 de inspectori, mult mai puţin decât chiar cei 400 de inspectori pe care îi avea ARR”, spune oficialul ministerului.
Întrebat câte sancţiuni a aplicat ISCTR de la înfiinţarea sa la începutul lunii decembrie, Virgil Cucliciu, şeful nou înfiinţatei instituţii a evitat un răspuns promiţându-ne că va furniza informaţiile solicitate în cursul lunii ianuarie.
Surse din cadrul inspecţiei transportului rutier afirmă că o bună parte din noii inspectori provin din afara ARR sau RAR şi de aceea pun sub semnul întrebării, din punct de vedere al profesionalismului, eficienţa controalelor ce vor fi efectuate de ISCTR.