6.1 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialCe spune ambasadorul Marii Britanii la București despre incendiul din Colectiv

Ce spune ambasadorul Marii Britanii la București despre incendiul din Colectiv

 Ambasadorul britanic la Bucureşti, Paul Brummell, a declarat, joi, că a ținut legătura cu autoritățile române încă din noaptea incendiului de la finalul lunii octombrie, din clubul Colectiv, informează Mediafax.

Ambasadorul a precizat că avut primul contact cu autoritățile române imediat după ce a aflat despre incendiu,

„Primul contact pe care l-am avut cu autorităţile române cred că a fost în jurul orei patru dimineaţa, sâmbătă 31 octombrie, când am aflat despre incendiu şi am sunat la departamentul pentru urgenţe. Apoi am rămas în contact pe parcursul săptămânii cu departamentul pentru situaţii de urgenţă, am avut mai multe discuţii cu doctorul (Raed – n.r.) Arafat, de exemplu”, a declarat diplomatul britanic, în cadrul unui briefing de presă, la sediul ambasadei.

Brummell a explicat că a discutat cu autoritățile române, pentru a oferi sprijin în tratarea pacienților. În urma unei întâlniri cu un medic britanic și cu ministrul Sănătății, s-a decis transferarea,  în Marea Britanie, a  unora din victimele din Colectiv.

„Am avut mai multe discuţii cu autorităţile române pentru a vedea cum putem ajuta mai bine, iar dr. Pape a crezut că prioritatea cheie ar putea fi transferarea unor pacienţi în Marea Britanie. Apoi eu am avut o întâlnire cu dr. Pape vineri, 6 noiembrie, şi cu domnul Bănicioiu, ministrul Sănătăţii. În urma discuţiilor, dr. Pape a putut să informeze în legătură cu impresiile sale referitoar la nevoile clinice. La acel moment, domnul Bănicioiu a făcut o cerere formală, sub forma unei scrisori, în aceeaşi zi. Deci am primit scrisoarea în 6 noiembrie”, a spus Brummell.

De asemenea, ambasadorul a spus că a purtat mai multe discuții cu Raed Arafat, pentru a stabili specificul ajutorului acordat de UK României.

„Aveam deja discuţii complete marţi, 3 noiembrie, şi miercuri, 4 noiembrie cu dr. Arafat. Deja discutaserăm ce putea să facă UK, ce va putea să ofere UK, despre ariile în care România are nevoie de sprijin. Au fost multe discuţii pe tema clarificărilor în legătură cu ce este necesar”, a mai spus diplomatul britanic.

Paul Brummell a precizat că în scrisoarea formală de la Ministerul Sănătăţii se cerea doar ajutor britanic pentru transferul unor pacienţi în Marea Britanie, însă ambasadorul a primit mai multe note diplomatice cu un apel pentru donaţii de echipament medical şi produse farmaceutice.

„Cred că Guvernul a plasat mai multe cereri, nu în special Regatului Unit, dar am primit note diplomatice, prin care este specificat că Unifarm este organizaţia care trebuie contactă de oricine poate dona echipament medicat sau produse farmaceutice. Spre exemplu, ştiu că mai multe companii britanice şi organizaţii au făcut donaţii”, a mai spus diplomatul.

Paul Brummell a subliniat că în opinia dr. Sarah Pape standardele îngrijirii medicale pe care le-au primit victimele sunt foarte bune şi că echipele medicale române au făcut o treabă foarte bună. „Pur şi simplu, cu un dezastru de asemenea magnitudine, pacienţii au fost stabilizaţi şi transferaţi internaţional în situaţia potrivită”, a spus Brummell.

Diplomatul britanic a mai spus că a înţeles că Guvernul român va plăti sub influnţa protocoalelor europene pentru serviciile mediale acordate pacienţilor transferaţi în Marea Britanie.

Referitor la cererea dr. Pape, adresată unui membru al Parlamentului, care l-a interpelat pe Cameron, apoi, ambasadorul britanic a specificat că „a fost făcută miecuri, 4 noiembrie, de parlamentarul dr. Pape, Anne Marie Trevelyan, parlamentar pentru Berwick.”

Discuţiile privind modul în care autorităţile române au acţionat şi au cerut ajutor în străinătate au luat amploare după ce au apărut informaţii potrivit cărora statul român s-a adresat Comisiei Europene abia în a şasea zi după tragedia din clubul Colectiv.

România nu a activat Mecanismul UE de protecţie civilă, dar Guvernul a trimis joi Comisiei Europene (CE) o solicitare pentru transferul în alte state membre a aproximativ 80 de pacienţi care nu pot fi trataţi în România, preciza purtătorului de cuvânt al CE, Jakub Adamowicz, pentru Mediafax.. Premierul interimar Sorin Cîmpeanu şi secretarul de stat în MAI, Raed Arafat au susţinut că autorităţile au preferat să lucreze direct prin ineremediul ambasadelor. 

În urma incendiului de la finalul lunii octombrie, din clubul bucureștean Colectiv, 54 de persoane au murit și alte aproximativ 150 au fost rănite. 

Cele mai citite

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...

Managerii estimează creșteri de prețuri în mai multe sectoare economice în următoarele trei luni

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat joi tendințele privind activitatea economică pentru următoarele trei luni, care indică creșteri ale prețurilor în sectoarele industrial,...

Câți parlamentari are România și cum se stabilește numărul acestora

Parlamentul României este compus din 465 de membri: 329 de deputați și 136 de senatori, reprezentând cetățenii în cadrul celor două camere legislative. Acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă