Distrugătorul american USS Ross, despre care Rusia pretinde că ar fi încercat să intre în apele sale teritoriale, “acționează conform legilor internaționale”, a anunțat Pentagonul.
Purtătoarea de cuvânt a Pentagonului, Eileen Lainez, a respins astfel informațiile vehiculate de oficialii militari ruși, potrivit cărora Forțele Navale ale Rusiei au oprit nava americană să intre în apele teritoriale rusești ale Mării Negre.
Incidentul s-ar fi produs acum două zile. O sursă militară rusă din Crimeea a declarat că Forțele Navale ale Rusiei au trimis împotriva distrugătorului american avioane de luptă Su-24.
Citește și: Rusia a trimis AVIOANE DE LUPTĂ împotriva distrugătorului USS Ross din Marea Neagră
USS Ross face parte din Flota a 6-a a SUA, cu baza în Marea Mediterană. În luna mai, USS Ross a fost trimis în Marea Neagră, pentru a participa la exercițiul „Romanian Trident Poseidon 2015”, organizat de Forțele Navale ale României.
Exercițiul s-a desfășurat în apele teritoriale românești și în apele internaționale. Distrugătorul american a acostat la Constanța la data de 24 mai și a participat la exercițiul naval internațional organizat de România în perioada 25 – 28 mai 2015.
Pe parcursul acestuia, USS Ross a participat la manevre navale împreuna cu vase militare din România și din Bulgaria. La exercițiu a participat aproape întreaga flotă maritimă militară a României, inclusiv fregatele Mărășești și Regina Maria, precum și un elicopter IAR 330 Puma Naval.
Citește și: Scenariu de război naval: căutare de submarine, distrugeri de mine şi trageri de luptă
“Forțele Navale ale Statelor Unite operează în mod curent în Marea Neagră, respectând legile internaționale. USS Ross se află în apele internaționale, executând misiuni de rutină”, a precizat Eileen Lainez.
Purtătoarea de cuvânt a subliniat că prezența distrugătorului Ross în Marea Neagră a fost anunțată public de partea americană, cu mult înainte ca Rusia să se declare îngrijorată de manevrele ei.
Citește și: NATO efectuează cea mai amplă demonstrație de forță de după Războiul Rece