Șase persoane au fost rănite, duminică după-amiază, în apropierea unui loc de joacă din parcul bucureștean Cișmigiu, după ce o creangă s-a desprins dintr-un copac.
Este vorba despre patru copii cu vârste între trei și șase ani și două femei, a anunţat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bucureşti.
Potrivit sursei citate, victimele sunt evaluate de medicii SMURD sosiţi la faţa locului. O mamă şi copilul acesteia, în vârstă de aproximativ trei ani, au fost transportaţi către Spitalul Grigore Alexandrescu pentru examen tomograf.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a afirmat că, din primele cercetări, nicio persoană nu se află în stare gravă.
''Victimele prezintă escoriaţii şi acuză dureri la nivelul capului. La faţa locului au fost trimise o maşină de descarcerare, o maşină SMURD şi o motocicletă SMURD. Accidentul a avut loc în zona unui spaţiu amenajat pentru joacă. Echipajul pentru descarcerare verifică dacă în zona în care a avut loc accidentul mai sunt copaci sau crengi care prezintă risc de prăbuşire şi trebuie înlăturate'', a spus oficialul ISU.