-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialBombă în dosarul lui Vâlcov: 94 de tablouri celebre, de Picasso, Renoir,...

Bombă în dosarul lui Vâlcov: 94 de tablouri celebre, de Picasso, Renoir, Tonitza și Grigorescu, descoperite la percheziții

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descoperit în urma unor percheziții efectuate, joi, 94 de tablouri celebre pe care fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov le-ar fi ascuns.

Anchetatorii au percheziționat, joi, mai multe firme despre care procurorii DNA susțin că sunt controlate de senatorul Darius Vâlcov, printre care firmă de contabilitate, una de avocatură și una de cadastru au fost percheziționate joi, timp de mai multe ore, de procurori însoțiți de jandarmi.

Respectivele firme funcționează într-un imobil situat în centrul istoric al municipiului Slatina.

În urma perchezițiilor, procurorii DNA au descoperit că o parte din tablouri au fost ascunse chiar în pereții falși din casele rudelor și prietenilor lui Vâlcov. Astfel, trei tablouri celebre au fost găsite în prima locație, 50 de tablouri în a doua locație, 12 tablouri în a treia locație și 29 de tablouri în a patra locație. 

Trei dintre tablourile găsite de anchetatori ar fi semnate de Pablo Picasso.

În acest moment nu se cunoaște valoarea totală a tablourilor.

Operele de artă  sunt semnate de pictori cunoscuți: Pablo Picasso, Pierre-Auguste Renoir, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu și Gheorghe Petrașcu.

Multe din tablouri au fost cumpărate la case de licitații din străinătate si aduse in tara. Aceste achiziții și valori nu apar în declarațiile de avere ale fostului ministru al Finanțelor Darius Vâlcov.

Achiziționarea de tablouri și de alte valori sunt considerate operațiuni de comerț, ca de altfel și administrarea firmelor nedeclarate între care și un hotel. Pentru toate aceste operatiuni de comerț, DNA are aviz de reținere și arestare, pe care îl poate pune în practică oricând.

Tabloul semnat Renoir este evaluat la aproximativ 120.000 de euro.

Dezvăluirile au fost făcute de Sorina Matei, la B1 Tv.

Operele de artă se adaugă bunurilor găsite anterior într-un seif, atribuite tot lui Vâlcov: 90.000 de dolari, 1,3 milioane de lei, trei lingouri de aur în greutate totală de trei kilograme, un tablou inscripționat "Renoir", un tablou inscripționat "Jean Cocteau" și o pictură pe lemn inscripționată "Aurel Acasandrei".

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă