7.4 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialACCIDENT MUNTENEGRU. Directorul Mareea Travel: transportatorul este RESPONSABIL

ACCIDENT MUNTENEGRU. Directorul Mareea Travel: transportatorul este RESPONSABIL

Directorul Mareea Travel, Marius Usturoiu, a precizat, că responsabilitatea pentru pagubele produse în urma accidentului din Muntenegru aparţine transportatorului, Gregory Tour, conform contractului încheiat de acesta cu agenţia de turism, transmite Mediafax.

Una dintre prevederile contractului încheiat de Gregoy Tour, operatorul autocarului implicat în accidentul din Muntenegru, şi Mareea Travel, agenţia care a organizat circuitul turistic, este că transportatorul este responsabil, în condiţiile legii, de toate pagubele produse beneficiarului (Marrea, n.r.) incluzând vătămarea corporală sau decesul pasagerilor, precum şi pagube produse bunurilor acestora, din vina transportatorului sau a persoanelor pentru care e ţinut responsabil, inclusiv conducătorii auto, a declarat pentru MEDIAFAX Marius Usturoiu.

Citeşte şi UPDATE: 19 români MORŢI după ce un autocar S-A RĂSTURNAT într-o prăpastie din Muntenegru. Vezi LISTA românilor internaţi la clinica din Podgorica!

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru, iar numărul persoanelor decedate ca urmare a accidentului a crescut la 18, conform datelor MAE, sau la 19, potrivit ultimelor informaţii din presă.

Accidentul s-a produs la Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgoriţa, capitala Muntenegrului.

Unul dintre pasagerii accidentaţi în Muntenegru a declarat, pentru Ştirile Pro TV, că în momentul producerii accidentului şoferul era într-o depăşire la intrarea într-un viaduct şi deşi limita de viteză era de 50 km/oră, el avea în jur de 90 km/oră.

Marius Usturoiu a mai precizat, pentru MEDIAFAX, că în autocarul, operat de Gregory Tour, care s-a prăbuşit într-o prăpastie în Muntenegru se aflau 47 de persoane, cetăţeni români, între care un minor.

El a relatat că era vorba despre un circuit turistic în Muntenegru şi Croaţia de şase zile. Turiştii au plecat sâmbătă dimineaţă din Bucureşti, autocarul oprindu-se la Piteşti, Sibiu, Arad şi Timişoara, înainte de a ieşi din ţară.

Sâmbătă seară turiştii au ajuns la Belgrad, unde au înnoptat, iar duminică dimineaţă au plecat mai departe în circuit.

Usturoiu a mai declarat că agenţia sa a mai lucrat cu Gregory Tour, careoperează pe numeroase circuite, şi că nu a existat nicio problemă până acum. El a spus că nici transportatorul nu îşi explică cum s-a produs accidentul, susţinând că autocarul şi şoferii erau în cea mai bună stare.

Directorul firmei de transport Gregory Tour, Ştefan Grigore, care opera autocarul prăbuşit în Muntenegru, spune că autovehiculul avea toate verificările tehnice lazi, iar şoferii aveau experienţă de cel puţin 10 ani, fără vreun incident până acum.

El a mai spus că firma face acest traseu din Muntenegru de cel puţin şapte – opt ori anual, iar unul dintre şoferii de pe autocarul respectiv a făcut acest traseu de 20 de ori.

De asemenea, autocarul avea toate verificările tehnice făcute, nefiind semnalată nicio problemă.

Cele mai citite

Ministrul Mediului lansează ghidul de finanțare pentru „Rabla pentru tractoare,” un program de 500 milioane de lei

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a semnat ordinul care aprobă ghidul de finanțare pentru programul „Rabla pentru tractoare,” cu un buget total de 500 milioane...

Cum să aduci culoare și viață grădinii tale de toamnă

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Google a dezvăluit din greșeală noul AI de navigare web

Google a publicat accidental o inteligență artificială neanunțată oficial pe Chrome Web Store, care poate naviga pe internet în locul utilizatorilor, relatează BFM TV. Incidentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă