7.4 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialFOTO: A 14-a zi de proteste antiguvernamentale, România #REZISTĂ, în ciuda gerului....

FOTO: A 14-a zi de proteste antiguvernamentale, România #REZISTĂ, în ciuda gerului. Aproximativ 1.000 de persoane au cerut demisia Guvernului PSD, la Palatul Victoria. Alte câteva sute au demonstrat, în mai multe orașe din țară

UPDATE 22.00: Situația în țară, conform Agerpres.

Brașov – aproximativ 30 de persoane; Bihor – 50 de persoane; Constanța – 50 de persoane; Dolj – 20 de persoane; Iași – 30 de persoane; Mureș – 15 persoane; Ploiești – câteva zeci de persoane. Protestele din Capitală s-au încheiat.

  21.30: La Galați sunt câteva zeci de persoane, în ciuda gerului de crapă pietrele, transmite corespondentul RL, Ticu Ciobotaru.


 #REZISTĂM, ziua 14. Câteva zeci de gălățeni continuă protestul la minus 7 grade: „Jos Tăriceanu, Dragnea şi Grindeanu!”

Gerul de minus 7 grade asociat și cu puțin vânt dinspre malul Dunării, care face ca frigul să fie și mai pătrunzător, a diminuat numărul gălățenilor care protestează pe platoul din fața Prefecturii Galați.


21.07: Aproximativ 300 persoane au protestat în Piața Unirii din Cluj-Napoca, împotriva Guvernului Grindeanu și a PSD. Manifestanții au scandat printre altele „Demisia”, „PSD, ciuma roșie”, „Hoții” și „DNA să vină să vă ia”, potrivit Agerpres

Peste o sută de protestatari s-au strâns și în Piața Mare din centrul municipiului Sibiu, pentru a cere demisia Guvernului. Manifestanții au pornit într-un marș pe pietonala Nicolae Bălcescu și la final vor reveni în Piața Mare.

Potrivit Digi24, în Piața Victoriei ar fi aproximativ 1.000 de persoane.

20.41: Peste 500 de persoane s-au adunat la Guvern, notează Realitatea.

20.09: Peste 300 de persoane sunt, luni seara, în Piața Victoriei, unde cer demisia Guvernului Grindeanu. Alte aproximativ 200 scandează împotriva președintelui Iohannis, la Palatul Cotroceni, potrivit News.ro.

19.37: Aproximativ 100 de persoane manifestează la Cluj, potrivit corespondentului RL, Claudiu Pădurean.

19.28: Aproximativ 100 de persoane s-au strâns în Piața Victoriei, unde cer demisia Guvernului lui Sorin Grindeanu, potrivit Realitatea.


Aproximativ 30 de persoane s-au adunat, luni, în fața Palatului Cotroceni, pentru a noua zi consecutivă. unde cer demisia președintelui Klaus Iohannis. Câteva zeci de persoane s-au adunat și în Piața Victoriei, în a 14-a zi consecutivă de manifestații antiguvernamentale, notează Agerpres.

Manifestanții scandează lozinci împotriva președintelui Iohannis și de susținere a Gguvernului. În zone sunt forțe ale Poliției și Jandarmeriei care supraveghează protestul.

Totodată, câteva zeci de persoane s-au strâns în Piața Victoriei, în a 14-a zi de proteste împotriva Guvernului. Echipaje ale Poliției și Jandarmeriei sunt mobilizate în zonă pentru a supraveghea manifestația și a menține ordinea și liniștea publică.

Pe de altă parte, pe rețelele de socializare nu este anunțat să aibă loc niciun protest antiguvernamental, așa cum s-a întâmplat în cele 13 zile de la aprobarea și abrogarea OUG 13, care prevedea modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. 

În schimb, pe pagina de Facebook Corupția Ucide este anunțată să aibă loc o demonstrație în Cluj Napoca, la care și-au anunțat participarea peste 360 de persoane. Alte aproximativ 690 s-au declarat interesate să participe, iar 1.400 au primit invitații.

„Protestele masive de peste 100.000 de participanți din weekend au arătat legitimitatea protestelor, vom face în fiecare duminică câte un protest masiv pentru a da săptămânal un mesaj forțe că nu ne vom retrage până când nu își da demisia guvernul Grindeanu și pleacă Liviu Dragnea și Cali Popescu Tăriceanu acolo unde le este locul.. în sălile de judecată unde trebuie să justifice infracțiunile pe care le-au comis pentru a ajunge unde sunt. Continuăm zilnic cu protestele așa cum ați decis cu toții în piață pentru a menține presiunea străzii pe guvern și parlament, trebuie să rămânem în gardă. OUG 14 va fi trecut în parlament, trebuie să fim cu ochii pe ei. Ne vedem la plimbarea de seară!”, precizează organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.

În București, un eveniment este anunțat să aibă loc duminică, în 19 februarie, începând cu ora 19.00.

„Guvernul PSD/ALDE nu și-a asumat nicio responsanilitate. Poate face oricând ceva asemănător. Dorim demisia guvernului Grindeanu. Dorim ca PSD-ul să scape de Liviu Dragnea (pentru binele lor). Dorim ca Tăriceanu să plece și să nu mai sugereze lucruri precum „România ar trebui să se retragă din MCV, din UE). OUG 14 este în dezbatere în parlament, suntem cu ochi pe voi #rezist. Nu putem să trăim cu ochii pe Constituție și pe ședințele de zi sau noapte ale unui guvern numit de grupuri de interese care au acaparat partide. În afară de asta vorbim de repolitizarea instituțiilor și anularea unor reforme abia începute. xistă și motivația OUG 9, altă ordonanța dată de guvernul Grindeanu , care din fericire a fost oprită de un nou partid venit la guvernare. Google că să afli cum a fost oprit OUG 9. Avem o proclamație stabilită împreună cu Timișoara și Cluj-Napoca, pe care o vrem respectată și pe care o vom pune în dezbatere națională”, se precizează pe pagina de Facebook.

Islanda, manifestație în semn de solidaritate

 

Islandezii vor organiza, luni seara, o manifestaţie în faţa legislativului din Reykjavik, în semn de solidaritate cu românii care au manifestat, timp de două săptămâni, informează The Reykjavik Grapevine, citat de News.ro.

„Pe Facebook chiar există o postare care spune că protestele au acum un stil islandez. Acesta este un lucru nou şi care a crescut considerabil în ultimii ani în România. Oamenii care au protestat au dezvoltat un sentiment al împuternicirii şi o cultură a protestelor”, a declarat Gabriela Rădulescu, una dintre organizatoare.

Protestul islandez va începe în jurul orei locale 17.00 (19.00 ora României) în piaţa Austurvollur din faţa Parlamentului.

 

De unde au pornit protestele?

În 4 ianuarie, când Florin Iordache a fost audiat în comisiile parlamentare de specializate, pentru a primi aviz ca ministru al Justiției, a precizat că „nu exclude” o Lege a amnistiei și grațierii.

„Voi propune prim-ministrului o revedere a principalelor acte normative, inclusiv a Codului penal şi a Codului de procedură penală, prin implicarea mediului academic, a asociaţilor profesionale şi a CSM”, mai spunea el.  

În 18 ianuarie, Florin Iordache, a declarat, la Guvern, că ministerul pe care îl conduce a elaborat proiectul de Ordonanță de Urgență privind grațierea.

„În acest moment, gradul de încărcare la nivelul penitenciarelor din România este peste 150%. România, în luna mai, este sub imperiul unei decizii CEDO care ne poate obliga, datorită faptului că în cele 40 de penitenciare și locuri de deținere, în toate aceste 40 de locuri, există hotărâri de condamnare a României pentru relele tratamente și pentru condițiile inumane pe care le au acești oameni. România nu poate face peste noapte să acopere cele aproape 9.000 de locuri cât avem în acest moment excedent de deținuți în aceste locuri de deținere. Din estimările pe care le-a făcut Ministerul Justiției, în jur de 2.300 — 2.500 de persoane pot beneficia de această lege a grațierii. Repet, este în consultare publică, dar poziția Ministerului Justiției este că, în acest moment, România trebuie să dea o lege a grațierii”, a precizat Florin Iordache, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.

Drept reacție, mii de români s-au mobilizat și au ieșit în acea miercuri în stradă. Aproximativ 3.000 de persoane au protestat la Guvern, unde au scandat „Jos penalii!” și „DNA să vină să vă ia!”. Oamenii s-au adunat și la  Cluj Napoca, Iaşi, Craiova, Timișoara, Constanța.

Acesta a fost primul protest generat de proiectul grațierii.

Un al doilea protest a urmat în 22 ianuarie. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă, în semn de protest față de Legea grațierii și modificare Codurilor Penale. Protestatarii au strigat „PSD, ciuma roșie”, „DNA să vină să vă ia”, „Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta”. 

Conform estimărilor oficiale,  30.000 de oameni au protestat în Capitală, în Cluj s-au adunat 5.000 de persoane, Constanța – 1.500, Sibiu și Iași – peste 1.000, Timișoara – peste 2.000. Un moment important a fost apariția în Piața Universității din București a președintelui Klaus Iohannis, care a declarat că a ieșit în stradă pentru a-și manifesta dezaprobarea că un grup de politicieni cu probleme penale vor să slăbească statul de drept și este „nadmisibil”. Oamenii l-au salutat și i-au strigat numele. 

Al treilea protest a avut loc în 29 ianuarie. Peste 100.000 de români au scandat în București și în zeci de orașe din țară împotriva ordonanțelor Guvernului PSD. În Capitală, în Piața Victoriei s-au adunat peste 50.000 de manifestanți, care au scandat: „PSD/Ciuma Roșie”, „Fără grațiere” , „Hoții!”, „DNA/ Să vină să vă ia”, „Nu amnistie/Democrație!”. Totodată, oamenii au cerut demisia ministrului Justiției, Florin Iordache, și a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea.

Manifestările au avut loc cu o zi înainte ca Ministerul Justiţiei să organizeze o dezbatere publică pe tema acestor proiecte legislative. Astfel, protestatarii au mers în marș la Ministerul Justiţiei, Consiliul Național al Audiovizualului, sediul Avocatului Poporului și sediul Guvernului din Piața Victoriei. La Cluj, numărul protestarilor a fostla circa 15.000. În multe orașe din țară au fost proteste masive. La Sibiu – peste 10.000 de protestari, la Timișoara – peste 11.000, la Brașov – circa 3.000 de persoane, la Iași – peste 3.000, la Constanța – peste 1.000 de persoane. 

Al patrulea protest a avut loc în 31 ianuarie și a marcat începutul a 12 zile de proteste consecutive. Peste 15.000 de persoane s-au mobilizat rapid, în Capitală, pentru a reacționa la decizia Guvernului de a adopta pe ascuns OUG privind grațierea și modificarea Codului penal și de procedură penală, fără să țină cont de protesele masive de stradă. La scurt timp, președintele Klaus Iohannis a publicat, pe contul său de Facebook, o reacție după adoptarea OUG privind modificarea Codurilor Penale. Șeful statului a notat că misiunea sa este „restabilirea statului de drept”, dar și că „sfidarea PSD la adresa poporului este deplină”.

În seara de 1 februarie: 300.000 de oameni au potestat, în toata țara. Dintre aceștia, 150.000 au manifestat la Guvern. Ministrul Justiției, Florin Iordache, a încercat din nou să minimizeze efectele ordonanței, spunând că „nu e nimic ilegal sau imoral” în textul ordonanței. Între timp, ambasadele a șase țări occidentale, partenere ale României, își exprimă îngrijorarea și cer Executivului să nu abandoneze lupta anticorupție. După ora 22.30, în Piața Victoriei din Capitală, au apărut suporterii din galeriile echipelor de fotbal, care au aruncat cu petarde spre jandarmi. În vreme ce manifestanții strigau „fără violență!”, jandarmii au izolat Piața și au aruncat cu gaze lacrimogene. În urma conflictului, mulți protestatari au plecat spre case. ​

În seara de 2 februarie, aproximativ 80.000 de oameni au scandat în fața Guvernului „Comunismul n-a murit, este Dragnea travestit”. La nivel național, peste 100.000 de oameni au ieșit în stradă. La București, la ora 22.30, conform estimărilor oficiale, se aflau în Piața Victoriei 80.000 oameni, număr în scădere. La Cluj, sunt 40.000 de oameni, la Timișoara – 20.000, la Iași – 8.000, iar la Sibiu 10.000 și Brașov – 5.500. Șapte persoane au fost reținute pentru implicarea în incidentele din Piața Victoriei, de miercuri seară, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.  Acuzaţiile sunt: ultraj, tulburarea linistii si ordinii publice, port si folosirea de obiecte periculoase. O a opta persoane este cercetată, dar oamenii legii nu au luat încă măsuri preventive contra ei. 

În seara de 3 februarie,  peste 350.000 de oameni au protestat în întreaga țară împotriva Guvernului Grindeanu. 150.000 s-au manifestat la București, în Piața Victoriei, iar peste 50.000 la Cluj. S-a scandat „Hoții!” sau „PSD, Ciuma roșie!”. Pentru prima oară la un protest, în Capitală au fost proiectate mesaje gigant pe clădiri, cu mesaje anti-PSD și împotriva Guvernului Grindeanu. 

Și în celelalte orașe din România s-a înregistrat un număr impresionant de persoane. Peste 50.000 de persoane au ocupat Piața Unirii din Cluj, precum și străzile laterale ale pieței. La protestele din Cluj participă și o trupă de toboșari celebri, Cercul Întreg. În Constanța s-au strâns peste 10.000 de oameni, printre care și o persoană ce se află în căruciorul cu rotile. În Sibiu s-au strâns peste 20.000 de persoane, iar în Timișoara – peste 25.000 de oameni.

În cursul zilei de 4 februarie a avut loc Marșul copiilor. Aproximativ 10.000 de părinți cu copii au protestat în fața Guvernului, unde au transmis Executivului: „Lăsați-mă, vă rog, să trăiesc în țara mea!”. În cursul serii, în Bucureşti şi în ţară au protestat peste 420.000 de oameni. Presiunea străzii i-a făcut pe social-democrați să dea un pas înapoi, astfel că au anunțat abrogarea OUG 13.

În seara de 5 februarie, peste 300.000 de oameni au protestat în fața Guvernului. În toată ţara, peste 600.000 de manifestanţi au ieşit în stradă. Cabinetul Grindeanu a abrogat OUG controversată. Și la Palatul Cotroceni, 1.000 de contramanifestanţi au cerut demisia preşedintelui Klaus Iohannis.

În seara de 6 februarie, au continuat protestele față de Ordonanța privind Codurile Penale, chiar dacă actul normativ a fost abrogat. Protestele față de Ordonanța privind Codurile Penale continuă şi luni, chiar dacă actul normativ a fost abrogat. Peste 25.000 de oameni au ieşit în stradă. La Cotroceni, aproximativ 1.000 de persoane au cerut demisia preşedintelui

În seara de 7 februarie, peste 6.000 de manifestanţi au strigat „Zi de zi aici vom fi!”. La Cotroceni, aproximativ 1.500 de persoane au cerut demisia preşedintelui Iohannis. S-a scandat: „Vă dăm suta înapoi numai să scăpăm de voi!”, „Refuz! Refuz! Refuz acest abuz!”, „Jos guvernul mincinos!”, „Cine nu sare nu vrea schimbare!”, „În democrație, hoții stau la pușcărie!”, „Iliescu nu fi trist și Dragnea e comunist!” și „Dragnea și ai lui, trădători neamului!”.

În seara de 8 februarie, aproximativ 7.000 de oameni au protestat împotriva Guvernului Grindeanu, în Piața Victoriei. La Cotroceni, aproape 200 de persoane i-au cerut demisia președintelui Iohannis. Manifestanţii au scandat „Hoţii”, „Demisia”, au cântat imnul şi au aprins lanternele telefoanelor mobile. 

În seara de 9 februarie, peste 5.000 de persoane au scandat împotriva Executivului. Aproximativ 400 de persoane au cerut, în faţa Palatului Cotroceni, demisia preşedintelui. Manifestanții au scandat: „Votați Ordonanța 14!”, „Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați!”, „Hoții!”, „PSD, ciuma roșie!”, „Nu mai vrem hoţie, vrem democraţie!”, „Vă dăm suta înapoi, numai să scăpăm de voi!”, „Guvern de hoţi şi de mafioţi!”, „Tăriceanu şi ai lui, slugile Kremlinului!” şi „Rămânem uniţi, nu ne păcăliţi!”.

În seara de 10 februarie, peste 7.000 de persoane au scandat, în Piaţa Victoriei, lozinci împotriva Cabinetului Grindeanu. Şi la Cotroceni, zeci de persoane au manifestat împotriva preşedintelui Klaus Iohannis.

În seara de 11 februarie, Aproximativ 10.000 de protestatari au manifestat, în țară, în ciuda temperaturilor scăzute. În fața Guvernului au demonstrat aproximativ 5.500 de persoane, iar alte 300 au cerut demisia președintelui Iohannis, la Palatul Cotroceni.

În seara de 12 februarie, 70.000 de persoane au lansat „Operațiunea Tricolorul”, în Piața Victoriei. Alte 30.000 au protestat în marile orașe. Românii din Paris, Dublin și Berlin, solidari cu protestatarii din țară. Și la Palatul Cotroceni au manifestat aproximativ 1000 de persoane.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

„Mulțumesc” fiscal: 560.000 de companii primesc bonificații pentru disciplina financiară

Guvernul oferă 3% reducere, companiilor care au plătit la timp datoriile bugetare Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, a anunțat că peste jumătate de milion de...

Horoscop 8 noiembrie 2024. Fecioarele, moment ideal pentru a se concentra pe detalii

Horoscop 8 noiembrie 2024. Astrele preconizează un final de săptămână bun pentru majoritatea zodiilor. Haide să vezi ce te așteaptă. Horoscop 8 noiembrie 2024 BerbecAstăzi, Luna...

Andreea Bălan, de la Antena 1 la Protevelion 2025

Andreea Bălan, iubita lui Victor Cornea, a fost cu adevărat în centrul atenției la filmările pentru Protevelion 2025, unde a reușit să uimească publicul...
Ultima oră
Pe aceeași temă