5.8 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecial2000 de revoluţionari şi rezervişti vor bruia mitingul preşedintelui Băsescu de joi,...

2000 de revoluţionari şi rezervişti vor bruia mitingul preşedintelui Băsescu de joi, din Capitală, organizat de PDL. UPDATE: mitingul rezervistilor, APROBAT!

Celebrul revoluţionar bucureştean Pluto a ţinut să anunţe România Liberă că 2000 de revoluţionari din toată ţara ( adica Bucureşti, Constanţa, Braşov şi Piteşti) şi rezerviştii militari ai lui Mircea Dogaru şi Dumitru Iliescu ( general, fost şef SPP, fost consilier al lui Ion Iliescu) se vor aduna joi la ora 17.00 la Piaţa Victoriei,  de unde se vor deplasa spre Piaţa Revoluţiei, unde vor ajunge la ora 19,00.

 

„Vom ocupa trotuarele de la marginea mitingului  lui Băsescu şi vom striga ” Jos Basescu!” „Ieşi afară, javră ordinară!” şi ce ne mai spune coordonatorul nostru de la USL” sustine revoluţionarul.

Pluto, pe numele său real  Nelu Florea, fost militar la Revoluţie, apoi  poliţist, a devenit celebru in 1992, ȋn urma unei altercaţii cu liderul interlop Fane Spoitoru, care l-a rănit cu o sabie.  A fost membru activ la organizaţia de revoluţionari „Club 22″din Bucuresti, condus de fostul parlamerntar PSD Emil Cutean, acum la inchisoare ȋn urma unei condamnări pentru corupţie.

Despre marşul si contra-mitingul lor de joi, Pluto ştie că e autorizat deoarece  ” aşa ni s-a transmis de la USL, că totul e legal” şi se va face cu acordul (?!) Jandarmeriei şi  al Ministerului de Interne (condus de Ioan Rus-PSD). Insă, ȋn realitate, pentru  joi,  ȋn Piaţa Revoluţiei  din Bucureşti există emisă o singură  autorizaţie  doar pentru un  miting PDL , fixat  ȋntre orele 19,00-20,00.

USL-ul are şi ea  autorizaţie, insa  pentru mitingul de joi  de la Romexpo-  zona Casa Scânteii-, la o distanţă considerabilă de Piata Revolutiei,  pentru a se evita conflictele dintre grupurile de manifestanţi. USL-ul insa nu va respecta regula, si, potrivit lui Pluto, joi,  va organiza o contra-manifestaţie  in Piata Revolutiei, cu scopul de a bruia mesajele PDL-ului şi ale lui Traian Băsescu.

Cine ii finanteaza pe contra-mitingisti

Revoluţionarul Pluto  mai precizează  că la mitingul din Piaţa Revoluţiei, USL i-a distribuit pe revoluţionarii din Piteşti, coordonaţi de Dorin Popa (cu finanţare de la baronul local PSD Constain Nicolescu); a distribuit două grupuri de revoluţionarii de la Braşov, unul condus de Lazăr Maior ( fost parlamentar PSD, condamnat pentru corupţie) şi celălat de Ciprian şi Marian Bercea ( toţi finanţati de liberali). De asemenea, vor fi prezenţi si revoluţionarii adusi din Constanţa, mobilizaţi şi finanţati de PSD prin  primarul Radu Mazare şi de baronul local Nicuşor Constantinescu.  ” Cadrele militare ale lui Dogaru vor fi prezente la ordin” mai spune Pluto.

 USL cheltuieste milioane de euro pentru  campania anti-Basescu

 Strategia de bruiere a  mesajelor  preşedintelui suspendat apare şi ȋn stenogramele PNL, facute publice miercuri. In stenograme apar şi măsurile pentru mitingul de joi din Capitală, unde USL anunţă că va aduce 40.000 de manifestanţi din toată ţara. De asemenea, in stenograme se precizează că pentru mitinguri  au fost comandate 100.000 de tricouri imprimate cu mesaje haioase impotriva lui Băsescu, care costă 1,89 euro bucata, adică aproape 200.000 de euro cheltuite numai tricourile. La costul tricourilor se adauga costurile bannerelor, flyerelor,masinilor cu megafoane pentru raspandirea mesajelor pe straZile localitatilor, broşurilor propagandistice, costurile cu publicitatea de la televiziuni şi ziarele locale şi centrale, plata cântaretilor si a „societatii civile”, autocarelor de transport pentru mitingişti şi votanţi, chiar avioanelor  destinate intalnirilor cu alegătorii din străinătate. Incă nu se ştie dacă USL a renuntat la recompense pentru alegători,la tombole, la spectacole de circ etc . Cu alte cuvinte, cheltuieli de milioane de euro. Cu banii cui sunt finanţate aceste spectacole electorale?

UPDATE: Mitingul rezervistilor din Piata Vicctoriei, APROBAT de Primaria Capitalei si AVIZAT de INTERNE. Azi va fi o noua „mineriada” in Bucuresti?

Marius Militaru, purtatorul de cuvant al ministrului de Interne Ioan Rus, ne-a declarat ca rezervistii au obtinut initial un aviz pentru un miting in Piata Victoriei, in fata Muzeului Antipa, pentru un nnumar de 300 de persoane, iar ieri au cerut si primit aviz pentru marirea numarului la 600-700 de persoane.  Intrebat cum va asigura Ministerul de Interne, prin structurile sale, ordinea publica pentru cele trei mitinguri aprobate in Bucuresti joi, la care s-a estimat ca vor participa peste  60.000 de persoane, Marius Militaru ne-a indrumat catre purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Bucuresti, Georgian Enache.

La randul sau, Enache ne-a precizat ca cei 1.500 de jandarmi , cat are unitatea bucuresteana, va face fata celor circa 60.000 de persoane care vor participa la mitinguri deoarece ” au pregatire speciala pentru astfel de situatii”.

Precizam ca pentru joi au cerut si priimit aprobari si avize pentru mitinguri in Bucuresti urmatoarele organizatii:  USL pentru circa 54.000 de persoane ( ultima cifra anuntata ieri), pentru un miting la Complexul Expoziotional ROMEXPO ( Piata Scanteii); PDL pentru circa 6000 de persoane, care vor participa la un miting in Piata George Enescu ( langa Piata Revolutiei din fata Palatului Regal) si Sindicatul rezervistilor, care au obtinut aprobari pentru un miting in Piata Victoriei, la care ieri au anuntat ca vor participa circa 600-700 persoane. NU ESTE APROBAT NICI UN MARS SPRE PIATA REVOLUTIEI, insa nimeni nu poate exclude ca acest mars se va face deoarece, cum ne-au obisnuit deja, rezervistii condusi de Mircea Dogaru, fac „marsuri spontane” uneori soldate cu violente.

Ce se va intampla daca rezervistii si alte mii de manifestanti USL se indreapta „spontan” spre Piata Revolutiei? Cine ii va opri? Vor face fata cei 1.500 de jandarmi, oricat de bine pregatiti, sa faca fata puhoiului de zeci de mii de oamenii de pe strazile Capitalei?

Aghiotantul ministrului de Interne Ioan Rus ne-a anuntat ca seful sau este ocupat si nu poate raspunde deocamdata la aceasta intrebare.

Precizam ca n-ar fi pentru prima data cand Jandarmeria nu ar face fata „revoltei populare”, daca ar fi sa ne amintim de mineriadele din 1999, conduse la vedere de Mirona Cosma, iar in subteran de partidele din opozitie de atunci, care au avut drept scop debarcarea presedintelui Emil Constantinescu pentru ca se incapatana sa lupte impotriva coruptiei. Atunci, debarcati au fost ministrul de Interne, taranistul Gavril Dejeu, si generalul Teodor Zaharia, care au coordonat instrumentarea dosarelor de coruptie din acea perioada.

CRETAN SI DOGARU vor fi liderii unei noi MINERIADE?

O ingrijorarea in plus o reprezinta faptul ca la mitingul USL VOR PARTICIPA si MINERII  DISPONIBILIZATI, COORDONATI de CONSTANTIN CRETAN, condamnat in dosarele mineriadei din ianuarie-februarie 1999, spun surse liberale. DE asemenea, sursele Romaniei Libere spun ca  atat seful rezervistilor, Mircea Dogaru, cat si seful minerilor, Constantin Cretan, ca de altfel si sefii catorva organizatii de revolutionari, intre care cei indicati mai sus de revolutionarul PLUTO,  AU SEMNAT UN PROTOCOL SECRET CU VICTOR PONTA (PSD), DANIeL COnstantin (PC) si Bogdan Chitoiu ( PNL), pentru desfiintarea DNA, ANI, Curtii Constitutionale, ba chiar si a Grupului de Dialog Social, organizatie neguvernamentala care militeaza pentru respectarea principiilor democratice specifice unui stat de drept. GDS a mai fost victima agresiunilor PSD ( FOST FSN, apoi PDSR, acum PSD), care a orchestrat mineriadele din 1990.

 Coordonatorul actiunilor de azi, ca mesager al ordinelor strategilor USL, ar fi revolutionarul si liderul USL Codrin Stefanescu. Pluto ne-a confirmat ca mesaje le USL catre revolutionari au fost transmise si de Codrin Stefanescu, alaturi de Mircea Dogaru. Misiunea generalului Dumitru Iliescu, fostul consilier al lui Ion Iliescu, semnatar alaturi de Ponta al acordului de colaborare, la mitingul de azi inca Nu a fost dezvaluit.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă