Cel puțin 10 mașini cu călători au rămas blocate în zăpadă, în zona localității vrâncene Petrești, la ora transmiterii acestei ştiri drumarii încercând să scoată maşinile de sub nămeți, relatează Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Cristina Duță, la ora transmiterii acestei știri, aproximativ zece autoturisme cu mai multe persoane sunt blocate în zona localității Petrești.
În zona respectivă, stratul de omăt este mare, iar vântul viscolește zăpada, vizibilitatea redusă făcând imposibilă înaintarea autovehiculelor, a explicat Duţă.
Sursa citată a precizat că s-a luat legătura cu oamenii rămași blocați în nămeți, iar aceștia au declarat că nu au probleme medicale și că nu necesită îngrijiri medicale de urgență.
La ora transmiterii acestei ştiri, spre ei se îndreaptă mai multe utilaje care vor încerca să curețe șoseaua și să scoată autoturismele de sub zăpadă, în caz contrar oamenii urmând să fie transportați în locuri sigure unde să se încălzească și să primească un ceai cald.
De asemenea, potrivit lui Duță, militarii sunt pregătiți să intervină în judeţul Vrancea, dacă situația o va impune, însă până în acest moment nu a fost cazul.
În județul Vrancea, se circulă doar în interiorul județului, toate drumurile naționale fiind închise preventiv pe perioada codului roșu pentru a nu se crea blocaje.
În prezent, sunt nealimentate cu energie electrică şase localități din judeţul Vrancea, şi anume Codrești, Spătăreasa, Ciorăști, Frecăței, Movilița și Trotușanu.
Judeţele Buzău, Vrancea şi vestul judeţului Brăila sunt sub cod roşu de ninsoare şi vânt, luni, de la ora 8.30 până la ora 13.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
În aceste zone se semnalează intensificări ale vântului cu rafale de peste 85 – 90 km/h, ninsoare abundentă, puternic viscolită şi troienită şi vizibilitate redusă spre zero.
Avertizarea este valabilă până la ora 13.00, urmând ca apoi cele trei judeţe să intre sub avertizare de cod portocaliu.