C ei trei emisari ai Europei, miniştrii de Externe ai Franţei, Germaniei şi Poloniei au reuşit în prezenţa emisarului Kremlinului, să îl convingă pe Ianukovici în noaptea de joi spre vineri să semneze un acord cu Opoziţia care prevedea formarea, în termen de zece zile a unui guvern de uniune naţională, revenirea la prevederile Constituţiei din 2004 în care preşedintele avea puteri restrânse şi organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate până în luna decembrie. Implicit, acordul ar fi presupus ca Ianukovici să rămână la putere până la alegeri, astfel încât să aibă garanţia că va ieşi din scenă în siguranţă.
Acordul a fost semnat de Ianukovici şi de reprezentanţii opoziţiei vineri la prânz, dar nu a durat decât câteva ore. Acest plan de transfer gradual al puterii avea drept scop în principal să liniştească temerile Moscovei şi să creeze premisele unui acord politic nou de împărţire a puterii între naţionaliştii ucraineni şi rusofoni într-o construcţie viitoare. Pentru oamenii regimului însă, mesajul a fost cu totul altul şi anume că Moscova l-a lăsat din braţe pe Ianukovici. Când armata a declarat că nu se implică în conflict, iar poliţiştii au început să dezerteze, semnalul a fost dat. Ianukovici a înţeles ce se întâmplă şi nu a mai aşteptat ziua de sâmbătă. Ca un alt dictator acum 25 de ani, şi-a luat zborul la bordul unui elicopter şi s-a refugiat la Harkov, una din fortăreţele rusofone din estul Ucrainei. La Moscova, consilierul lui Putin, Vladimir Surkov, afirma că Ianukovici nu are altă opţiune decât să fugă sau să sfârşească precum Ceauşescu şi îşi exprima speranţa în cel de-a doilea deznodământ.
Citeşte şi: Preşedintele interimar de la Kiev îndeamnă Moscova să respecte opţiunea europeană a Ucrainei
Revoluţia blitz
Trei luni au stat protestatarii în piaţa Independenţei, redenumită Euromaidan, şi trei zile au durat luptele de stradă soldate cu cel puţin 80 de morţi. A fost nevoie de numai trei ore ca regimul Ianukovici să fie aneantizat. Sâmbătă dimineaţă puţin după ora 8.00, preşedintele Radei Supreme, Volodimir Rîbak, şi-a anunţat demisia şi o dată cu el, 40 de deputaţi ai Partidului Regiunilor anunţau că părăsesc formaţiunea lui Ianukovici. În scurt timp, Olexandr Turcinov, un apropiat fidel al Iuliei Timoşenko, era ales preşedinte al Radei, care vota aproape imediat o rezoluţie privind eliberarea ei din închisoare. În vreme ce la Harkov, Timoşenko ieşea din închisoare, Ianukovici dădea interviuri la televiziune în care denunţa o lovitură de stat dată de „bandiţi” şi amintea că a primit garanţii de securitate din partea occidentalilor. În acel moment totul era însă pierdut. Degeaba se agită Germania şi Franţa care, prin Frank-Walter Steinmeier şi Laurent Fabius, îndeamnă toate părţile să respecte acordurile semnate în ajun. În cursul după-amiezei a venit şi lovitura de graţie, când Parlamentul a fixat data alegerilor prezidenţiale anticipate pentru 25 mai şi, implicit, demiterea lui Ianukovici. Moscova denunţă o posibilă ameninţare la adresa suveranităţii naţionale a Ucrainei şi telefoanele încep să sune cu furie între Moscova,Washington, Berlin, Londra şi Paris. Ianukovici încearcă să ia în fugă un avion de pe aeroportul din Doneţk fie spre Moscova fie spre Emiratele Arabe Unite, dar nu este lăsat de grănicerii pe care ar fi încercat să-i mituiască. Zdruncinat, se suie într-o maşină care pleacă într-o destinaţie necunoscută.
Imediat, la Londra, şeful Foreign Office, William Hague, salută „progresele” realizate în ultimele ore în Ucraina şi este urmat la scurt timp de preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso. Casa Albă, Berlinul şi Parisul emit declaraţii precaute în care evită să susţină deschis demiterea lui Ianukovici, dar nu este decât un joc diplomatic pentru a nu-i înfuria şi mai mult pe ruşi. Deîndată ce Londra şi Bruxelles-ul au recunoscut noile realităţi politice de la Kiev, restul Occidentului nu are decât să se alinieze tăcut în spatele acestei poziţii. Regimul Ianukovici este mort, Revoluţia a învins. Seara de sâmbătă se încheie cu Iulia Timoşenko vorbindu-le cu ochii în lacrimi „eroilor” din Maidan, iar duminică totul se încheie cu alegerea lui Turcinov în funcţia de preşedinte interimar şi cu anunţul privind punerea sub urmărire a colaboratorilor lui Ianukovici responsabili de masacrul de săptămâna trecută, în frunte cu fostul procuror general. La Londra, Hague îşi exprimă la BBC speranţa că Rusia nu va interveni militar şi că Ucraina nu trebuie să reprezinte un joc de sumă zero între Moscova şi Occident.
Iar la Bucureşti, preşedintele Traian Băsescu anunţa ieri că “România, ca stat vecin şi membru al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), susţine independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, care trebuie urmărite şi garantate de către întreaga clasă politică ucraineană şi de către comunitatea internaţională”.
Ce urmează?
Potrivit directorului Institutului de Studii Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, Dan Dungaciu, “evenimentele din Ucraina confirmă că pretenţia de «punte» sau de «spaţii de confluenţă» în această regiune este o imensă naivitate. Geopolitica aici este cu sumă nulă, iar cine crede că mai poate juca la două capete de acum înainte se înşeală. Euromaidanul înseamnă tocmai reacţia populară faţă de o Ucraină care credea că poate să joace şi cu Estul şi cu Vestul, dar care era pe cale să îşi formalizeze, implicit sau explicit, relaţia cu Uniunea vamală şi, apoi, Eurasia”. Mai mult, crede Dungaciu, „evoluţiile politice de la Kiev nu sunt sfârşitul crizei, ci începutul unei alte etape. Vom asista, dincolo de presiunile externe, la confruntări, fie şi tacite, interne. E clar că Iulia Timoşenko este liderul incontestabil al mulţimii şi simbolul revoluţiei, dar asta nu îi face foarte fericiţi nici pe Iaţeniuk nici pe Kliciko (mai ales pe el), care se văd aşezaţi în planul doi. E de urmărit cum îşi vor gestiona de aici înainte liderii pieţei relaţiile, mai ales că ucrainenii au un bilanţ extrem de prost la capitolul cooperare politică. Luna de miere dintre preşedintele Iuşcenko şi premierul Iulia Timoşenko a durat, după maidanul din 2004-2005, doar nouă luni.”.
Va rămâne Ucraina întreagă?
Cea mai mare preocupare a cancelariilor occidentale, de la Washington la Berlin şi Varşovia este în acest moment menţinerea integrităţii teritoriale a Ucrainei, semn că toată lumea aşteaptă neliniştită o reacţie dură din partea Moscovei care ar putea merge de la federalizare la ruperea Ucrainei. Un congres al liderilor regionali rusofoni care a avut loc sâmbătă la Harkov a încercat se pare să declare o republică separatistă în Estul Ucrainei, dar s-au lovit de opoziţia Moscovei, care nu le-a dat undă verde. Ce aşteaptă însă Kremlinul şi cum va muta? Dungaciu crede că „următoarea provocare ţine de integritatea teritorială a statului. Scenariul din Harkov, respectiv Congresul liderilor regionali din sud-estul Ucrainei, seamănă cu ceea ce ce se petrecea în RSSM în iunie 1990, când deputaţii şi liderii regionali din Transnistria au declarat, la 28 iunie, suveranitatea regiunii. De acolo, de la acest eveniment local, s-a născut regiunea separatistă transnistreană, care a rămas aşa de 24 de ani încoace. La Harkov nu s-a proclamat deocamdată nimic pe tema asta, dar, pentru ca Ucraina să evite secesiunea, nota de plată pentru asta va trebui asumată de UE şi America. După momentul declaraţiilor, trebuie să vină momentul pachetelor economico-financiare concrete. Chiar dacă nu se va rupe de iure, congresul de la Harkov poate fi începutul unei rupturi de facto şi mai profunde a Ucrainei. Restul depinde de contextul care va urma. Rusia a pierdut o bătălie, dar nu e clar dacă a pierdut războiul. E limpede că va reacţiona prin strategia de blocaj a Ucrainei prin intermediul regiunilor din estul ţării, în special Crimeea. În acest moment, nu e limpede ceea ce Rusia consideră mai avantajos pentru interesele ei: o Ucraină unită, dar slabă (separatism de facto), şi pe care o poate influenţa sau o Ucraină ruptă şi cu o regiune sud-estică sub influenţa nemijlocită Moscovei?”.
Ucraina este în pragul falimentului, iar ministrul de Finanţe al Rusiei a declarat la reuniunea G20 de la Sydney că Moscova nu se grăbeşte să deblocheze cele 2 miliarde de dolari ajutor promise până când nu va vedea cu ce guvern discută la Kiev. În aceste condiţii, Occidentul şi UE s-au angajat să ofere sprijin de urgenţă Ucrainei şi FMI pare la rândul său dispus să ofere un împrumut. Tot la Sydney, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Monetare, Olli Rehn, a confirmat că acordurile nesemnate cu Ucraina rămân valabile şi a plusat, evocând posibilitatea acordării statutului de stat candidat la aderarea la UE. Jocul geopolitic din Ucraina încă se joacă iar Rusia nu este dispusă să cedeze. The Guardian scria ieri că în Crimeea rusofonă s-au organizat formaţiuni de apărare împotriva „fasciştilor” şi că la Odessa au avut loc confruntări violente între suporterii lui Ianukovici şi cei ai opoziţiei. Problemele abia încep în Ucraina.
Consecinţele asupra Moldovei
Evoluţiile şi instabilitatea din Ucraina vor afecta şi politica de la Chişinău şi eforturile moldovenilor de apropiere de Uniunea Europeană. Potrivit lui Dungaciu, „efectul cel mai puternic al revoluţiei din Ucraina se va resimţi în R. Moldova. În primul rând, e inutil să mai creadă cineva că dosarul transnistrean va mai putea fi soluţionat de aici încolo în termenii Chişinăului. Pe termen scurt şi mediu, dosarul se închide, pentru că Rusia nu va ceda, după eşecul din Ucraina, nici un centimetru în acestă chestiune. Nistrul rămâne o frontieră peste care nu se poate trece, iar Chişinăul va trebui să îşi calculeze mişcările plecând de la această realitate. Al doilea aspect ţine de posibila resurecţie a centrelor destabilizatoare din RM, de tip Găgăuzia, Comrat etc. menite să pericliteze asupra parcursului european al RM. Liderii de la Chişinău vor trebui şi ei să înţeleagă că orice joc la două capete e o iluzie şi că politica struţului nu ajută în condiţiile intrării regiunii în fibrilaţie. Nu în ultimul rând, rămâne de văzut în ce măsură evenimentele din Ucraina vor aduce R. Moldova în prim plan sau o vor împinge într-un con de umbră la nivelul UE.”
Dacă realitatea geopolitică din regiune va fi redefinită radical inclusiv în Moldova, atunci este nevoie ca la Bucureşti reacţia diplomatică să fie rapidă şi adaptabilă la noile realităţi. Din păcate lucrurile sunt departe de a sta astfel. Diplomaţia românească a fost cu un pas sau doi în urma evenimentelor de la Kiev şi chiar şi ieri, când realitatea politică a răsturnării regimului Ianukovici era ireversibilă, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, vorbea la Sky News despre necesitatea implementării acordurilor de vineri, care este clar că sunt literă moartă pentru că nu se poate imagina revenirea la putere a lui Ianukovici. Deja, ca şi în cazul lui Ceauşescu, forţele revoluţionare au deschis porţile reşedinţei acestuia din apropiere de Kiev unde poporul a putut vedea opulenţa kitsch în care s-a scăldat acesta de-a lungul anilor, cu candelabre de sute de mii de euro, băi aurite, o grădină zoologică privată şi un galion pe lacul domeniului. Dictatorul a fugit, iar Ponta şi Corlăţean trebuie să se împace cu asta.
