Marea Britanie nu are niciun plan de evacuare imediată a ambasadei de la Phenian, însă se consultă cu partenerii internaţionali pe tema situaţiei din Coreea de Nord, anunţă Ministerul britanic de Externe, citat de AFP, informează Mediafax.
„Ne consultăm cu partenerii internaţionali privind evoluţia situaţiei. Nu a fost luată nicio decizie privind evacuarea imediată a ambasadei”, a comunicat Foreign Office.
Coreea de Nord a transmis că, începând din 10 aprilie, nu mai poate garanta securitatea misiunilor diplomatice străine de la Phenian pentru că există „riscul unui conflict”.
Şefii misiunilor diplomatice ale statelor Uniunii Europene se vor reuni sâmbătă, la Phenian, pentru a decide eventuala retragere a personalului diplomatic. „Şefii misiunilor de la Phenian se vor reuni sâmbătă pentru a adopta o poziţie comună şi acţiuni comune”, a anunţat Ministerul bulgar de Externe.
„Diplomaţii europeni prezenţi la Phenian sunt în contact permanent între ei pentru evaluarea situaţiei”, au declarat surse diplomatice de la Bruxelles.
Dintre cele 27 de state membre UE, Germania, Marea Britanie, Bulgaria, Suedia, România, Cehia şi Polonia au ambasade la Phenian.