2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialGranturi în valoare de 28 de milioane de euro pentru eficienţă energetică...

Granturi în valoare de 28 de milioane de euro pentru eficienţă energetică şi cercetare

Astăzi au fost semnate două programe noi, finanţate prin intermediul granturilor SEE. Este vorba despre „Eficienţă energetică” şi „Cercetare în sectoarele prioritare”, cu o valoare cumulată a granturilor de 28 milioane de euro.

Prin programul „Cercetare în sectoarele prioritare” sunt alocate României fonduri nerambursabile în valoare de 20 milioane de euro. Finanţările vor fi utilizate pentru implementarea de proiecte în următoarele domenii prioritare: ştiinţe sociale şi umaniste, energie regenerabilă, sănătate şi alimentaţie sănătoasă, managementul protecţiei mediului.

Programul este implementat de către Ministerul Educaţiei Naţionale, cu sprijinul Agenţiei de Implementare – Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.

În acelaşi timp, prin programul „Eficienţă energetică” sunt alocate României granturi în valoare de 8 milioane de euro. Prin acest program vor fi finanţate proiecte care vizează îmbunătăţirea eficienţei energetice în industrie. Programul va fi implementat de către Ministerul Economiei, care va lansa cererea de aplicaţii dedicată exclusiv IMM-urilor.

Citeşti şi: 55 de milioane de euro din granturile SEE, realocate către proiecte de sănătate şi pentru rromi

Astfel, până în prezent, au fost semnate 17 din cele 22 programe prin care România beneficiază de granturi SEE şi norvegiene. Valoarea finanţărilor nerambursabile alocate României în perioada 2009-2014 este de aproximativ 306 milioane de euro. Aceste finanţări vor susţine implementarea de proiecte în domenii precum justiţie şi afaceri interne, protecţia mediului, cercetare, sănătate, cultură, societate civilă şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale pentru populaţia roma.

Prin Acordul pentru Spaţiul Economic European (SEE), trei dintre ţările AELS – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein-, fac parte din piaţa internă europeană şi contribuie la dezvoltarea socială şi economică prin intermediul granturilor SEE şi norvegiene, de care beneficiază 15 state membre din estul, centrul şi sudul Uniunii Europene. Norvegia este principalul stat donator, contribuind cu 97% din totalul finanţărilor. Obiectivele majore ale granturilor SEE şi norvegiene sunt reducerea disparităţilor sociale şi economice în Spaţiul Economic European, respectiv întărirea relaţiilor bilaterale dintre statele donatoare şi cele beneficiare.

În perioada de finanţare 2004-2009, România a avut alocate granturi cu o valoare de aproximativ 100 milioane de euro pentru proiecte în domenii cheie precum protecţia mediului, producţia sustenabilă, sănătate şi îngrijirea copilului, conservarea patrimoniului cultural şi dezvoltarea societăţii civile. Un număr de 65 de proiecte specifice şi peste 100 de proiecte dezvoltate de ONG-uri au fost implementate, rata de absorbţie ajungând la 85%.

 

Cele mai citite

Guvernul va reduce prin OUG cheltuielile bugetare cu 19 miliarde de lei

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut...

Chemat să dea explicații! Ramin Rezaeian, convocat de comisia de etică după îmbrățișarea unei fane

Ramin Rezaeian (34 de ani), fundașul echipei Esteghlal și component al naționalei Iranului, a fost convocat de comisia de etică a Federației de Fotbal...

Convins de Șucu! Rapid își întărește echipa medicală cu un fost specialist de la Espanyol

Rapid București l-a angajat pe Misael Rivas Lopez, fost medic al echipelor Espanyol și Almeria, pentru a contribui la performanțele echipei în 2025. Specialistul mexican,...
Ultima oră
Pe aceeași temă