Ford Sollers, compania mixtă a Ford Motor în Rusia, ar putea reduce producţia din cauza înrăutăţirii situaţiei economice şi deprecierii puternice a rublei, accentuată de avertismentele occidentale cu sancţiuni, provocate de ocupaţia rusească în Crimeea, a declarat un oficial al producătorului auto, potrivit Mediafax.
Companiile auto occidentale au investit masiv în Rusia în ultimii ani, dar anul trecut a avut loc un declin de 5% al vânzărilor, din cauza încetinirii creşterii economice, iar evenimentele din Ucraina umbresc perspectivele pieţei, transmite MarketWatch.
„Deprecierea continuă a rublei amplifică presiunile asupra operaţiunilor Ford Sollers. Ca întotdeauna, monitorizăm în permanenţă situaţia economică generală şi vom acţiona în funcţie de evenimente”, se arată într-un comunicat al companiei.
Citeşte şi: Piaţa auto din Rusia ar putea fi afectată de criza ruso-ucraineană
Purtătorul de cuvânt al Ford Sollers, Elizaveta Novikova, a refuzat să confirme o informaţie publicată de cotidianul rusesc Vedomosti, potrivit căreia compania vrea să oprească producţia fabricii Vsevolozhsk de lângă St. Petersburg timp de două luni.
Purtătorul de cuvânt a precizat că reducerea producţiei este una dintre posibilităţile analizate.
„Evaluăm operaţiunile şi lucrăm la un nou plan important. Nu am luat o decizie”, a spus Novikova.
Ford este una dintre companiile cu cea mai rapidă dezvoltare în Rusia, majorând producţia de la două linii de asamblare la şapte, de la începutul anului 2012. Vânzările Ford au scăzut însă cu 18% anul trecut, din cauza declinului puternic al cererii pentru automobilele compact.
Vânzările modelului Ford Focus, fabricat la St. Petersburg, au scăzut cu 27% în 2013, potrivit datelor Asociaţiei Companiilor Europene din Rusia.
Analiştii au anticipat că Rusia va depăşi în curând Germania, ca cea mai mare piaţă auto din Europa, dar mulţi şi-au schimbat între timp opinia, estimând că acest lucru se va întâmpla abia spre 2020.
Numeroşi producători auto au investit masiv în Rusia.
În 2012, General Motors a anunţat că va investi 1 miliard de dolari pentru a creşte capacitatea de producţie din Rusia la 350.000 de vehicule pe an, până în 2018.
La sfârşitul lui 2012, Volkswagen s-a angajat să aloce 1,25 miliarde de dolari construcţiei unei fabrici de motoare.
Anul trecut, Ford Sollers a început construcţia unei fabrici de motoare, într-un proiect de 274 milioane de dolari.
Alianţa Renault-Nissan urmează să finalizeze un acord de 742 de milioane de dolari pentru a prelua controlul asupra celui mai mare producător rus de automobile, AvtoVAZ.