Amânat deja din cauza unei controverse legate de accesul „multicultural“ al presei, ieri dimineaţă a început la München procesul unei celule teroriste neonaziste acuzate de 10 crime, 15 jafuri armate şi cel puţin două atacuri cu bombă derulate pe parcursul a zece ani. Principala acuzată este o est-germană în vârstă de 38 de ani, Beate Zschäpe (foto), despre care presa germană a scris că ar avea un misterios tată român. Miza politică a procesului este enormă, întrucât mass-media a făcut din această afacere un proces al unui presupus „rasism profund“ al societăţii germane.
Între 2000 şi 2007 au fost ucişi, sau mai bine zis executaţi cu un glonţ în cap tras de la mică distanţă, nouă mici întreprinzători germani în oraşe de pe întreg teritoriul ţării. Singura legătură dintre ei era faptul că toţi erau imigranţi sau descendenţi ai unor imigranţi: opt turci şi un grec. Pentru că unele dintre victime erau proprietarii unor şaormerii din cartierele populate de imigranţi, presa a numit această serie de crime „asasinatele kebab“. A zecea victimă este o poliţistă ucisă în timpul unui atac asupra unei maşini de poliţie în care celălalt membru al patrulei a fost rănit grav.
Crimele au rămas neelucidate până în noiembrie 2011, când, urmărind autorii unui jaf asupra unei bănci, poliţia găseşte o rulotă în care se aflau doi bărbaţi morţi şi mai multe arme. Cei doi sunt identificaţi drept Uwe Mundlos şi Uwe Bohnhardt şi, după cum susţin criminaliştii, se pare că unul dintre cei doi Uwe l-a ucis pe celălalt, după care s-a sinucis. Motivul este, se pare, o femeie, Beate Zschäpe, împreună cu care cei doi împart o casă dintr-un cartier liniştit din Zwickau, un orăşel industrial din estul Germaniei, în landul Saxonia. Femeia este dată în urmărire şi, aproape în acelaşi timp, cocheta casă din Zwickau este pe jumătate distrusă în urma exploziei unei bombe incendiare. Dar este o încercare eşuată de ştergere a urmelor. O zi sau două mai târziu femeia se predă, iar poliţia începe să adune probe din casa distrusă, iar ceea ce găsesc îi umple de groază pe poliţişti şi, o dată ei, întreaga Germanie. Pentru că cea mai importantă descoperire nu a fost arma crimei din asasinatele comise între 2000 şi 2007, ci mai multe materiale de propagandă neonazistă. Ceea ce părea o serie de crime inexplicabile şi o serie de atacuri asupra unor bănci comise de imitatori contemporani ai lui John Dillinger a devenit, dintr-o data, o oribilă conspiraţie politică în care cei mai ascunşi demoni şi cele mai adânci temeri ale Germaniei sunt scoase la suprafaţă. Cei trei nu sunt doar criminali în serie şi jefuitori, ci membri ai unei celule teroriste neonaziste autointitulate Rezistenţa Naţional Socialistă. (NSU).
Cine este „Mireasa nazistă“
Anchetatorii au determinat că liderul grupului a fost tot timpul Beate Zschäpe, o femeie care nu a ezitat să îşi împartă favorurile sexuale între cei doi Uwe pentru a-şi asigura fidelitatea acestora şi, în cele din urmă, pentru a le determina moartea. Dar cine este Beate Zschäpe, numită de presă „Mireasa nazistă“? Aceleiaşi prese nu i-a trebuit prea mult până să descopere povestea sordidă şi, în cele din urmă, foarte tristă a identităţii unei femei fără identitate.
Ieri dimineaţă, Beate Zschäpe a intrat în sala de judecată îmbrăcată cu un elegant taior negru peste o cămaşă albă, cu mâinile încrucişate ca şi cum s-ar fi ferit să fie atinsă de mizeria din jur, purtând tot timpul o expresie sigură şi sfidătoare. După numai câteva momente, s-a întors suveran cu spatele la cei peste 600 de jurnalişti şi a început să discute dezinvolt cu cei trei avocaţi ai săi. Dar Beate Zschäpe este orice, mai puţin o persoană sigură pe ea. De fapt, este exact opusul.
„Zschäpe“ este, în realitate, al treilea nume de familie al acestei femei de nicăieri şi aparţine celui de-al doilea soţ german al mamei sale, Annerose Apel. Dar Beate nu a fost nici fiica lui Zschäpe, nici a primului soţ. Beate Zschäpe s-a născut la Jena, în 1975, când Annerose, pe atunci studentă la stomatologie la Bucureşti, s-a întors acasă ca să nască. Tatăl, potrivit presei germane, este un coleg român al lui Annerose care nu a recunoscut niciodată paternitatea. Beate a fost crescută de bunici în timp ce mama era ocupată să eşueze în fiecare tentativă de căsnicie pe care a încercat-o. Un nimeni care şi-a găsit o cauză într-un ideal distorsionat al germanităţii.
Răzbunarea Stângii
Iar când vine vor despre germanitate, Germania o ia, de obicei, razna. N-a trecut multă vreme de la dezvăluirea NSU până când presa, în cea mai mare parte de stânga, a început să pună în chestiune “rasismul inerent” al autorităţilor şi al Germaniei în general. Argumentaţia, reluată de mass-media de pe întregul glob, sună în felul următor. Serviciile de informaţii germane (foarte performante) şi poliţia au eşuat vreme de zece ani să-i identifice şi să-i aresteze pe membrii NSU pentru că s-au concentrat în mod greşit asupra unei piste legate de implicarea grupurilor interlope turceşti în crimele amintite. Faptul că poliţia şi-a concentrat atenţia asupra mafiei turceşti în loc să ia în considerare grupurile neonaziste germane ar fi, aşadar, dovada supremă că poliţia germană şi, prin extensie, nemţii în general sunt rasişti.
Der Spiegel nu s-a sfiit să vorbească chiar despre “Facţiunea Armata Brună”, o evocare fără niciun fel de temei al Facţiunii Armata Roşie sau Grupul Baader-Meinhof, gruparea teroristă de extremă stângă care în anii ’70 a terorizat Germania prin aceleaşi metode: asasinate, jafuri, atacuri cu bombă. În sfârşit, presa roşie avea un echivalent brun al tragediilor cauzate de RAF. În sfârşit, stânga era răzbunată.
Mizele reale
Nimeni nu pare să fie însă interesat asupra motivelor pentru care poliţia s-a concentrat asupra mafiei turceşti. Iar răspunsul este simplu: pentru că există o mafie turcească. În Germania trăiesc oficial trei milioane de turci (neoficial cu cel puţin un million mai mult) în rândurile cărora şomajul este, tot oficial, de 40%, dar în realitate mult mai mare. Motivul pentru care cifrele sunt atât de volatile constă în faptul că mulţi dintre imigranţii importaţi din Turcia, mai ales femei, sunt folosiţi pe post de sclavi de reţelele infracţionale turceşti, sub privirile îngăduitoare ale unor autorităţi timorate de acuzaţiile de rasism. Tensiunile nu aveau cum să nu apară şi, constatând eşecul politicilor de acomodare, cancelarul Angela Merkel a recunoscut public că multiculturalismul a eşuat. Acestui enunţ i-a răspuns premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cu un discurs naţionalist ţinut chiar în Germania, care a inflamat şi mai mult lucrurile. De aici şi interesul enorm manifestat de presa turcă pentru acest proces, care, în loc să fie despre Beate Zschäpe şi despre cei patru complici ai săi puşi sub acuzare, riscă să devină un circ mediatic despre aşa-zisul “rasism” al Germaniei, ceea ce este o nedreptate.
