Compartimentul Informare şi Relaţii Publice din cadrul unităţii de învăţământ a anunțat că toţi cei 761 de elevi/candidaţi înscrişi la sesiunea de absolvire au fost testaţi cu testul rapid pentru infecţia cu SARS-CoV-2, 11 dintre ei fiind depistaţi pozitiv.
„S-a luat imediat măsura izolării acestora în spaţiile special amenajate de la nivelul şcolii de poliţie sau la domiciliu, în funcţie de situaţie. Ulterior, au fost efectuate şi teste PCR, prin autoritatea Direcţiei de Sănătate Publică Prahova şi Direcţiei de Sănătate Publică Olt, care, de asemenea, au fost declarate pozitiv COVID-19. În urma anchetei epidemiologice, s-a stabilit că mai sunt 8 elevi/candidaţi, contacţi direct ai celor depistaţi pozitiv. Pentru cei 19 elevi/candidaţi, a fost dispusă măsura izolării/carantinării, fiind informate direcţiile de sănătate publică din judeţele de domiciliu ale celor 19 persoane”, precizează sursa citată.
Pentru cei 19 elevi va fi organizată o sesiune specială de absolvire, în cel mai scurt timp, respectându-se perioada legală de izolare /carantinare.