5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiEcaterina Teodoroiu, omagiată de MApN

Ecaterina Teodoroiu, omagiată de MApN

Prezent la eveniment, ministrul Gabriel Leş a conferit „Emblema de Onoare a Armatei României” Sabinei Lupu, urmaşă a Eroinei de la Jiu, cea care, timp de 25 de ani, s-a ocupat de Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Târgu-Jiu, relatează Agerpres.

Evenimentul a mai inclus prezentarea unui colaj de filme intitulat sugestiv „Povestea unei eroine” şi un program artistic dedicat momentului, cu participarea Muzicii Reprezentative a MApN, Ansamblului Artistic al Armatei, trupei AS din cadrul Palatului Copiilor din Bucureşti şi elevilor Adrian Chira – „copilul cu inima cât toată ţara” – şi Ştefania Caprea – interpreta rolului ursitoarei cu ie galbenă în filmul „Povestea unei eroine”.

De asemenea, la intrarea în aula „Alexandru Ioan Cuza” a fost amplasată expoziţia „Armata Română în Marele Război”, alături de obiecte care i-au aparţinut Ecaterinei Teodoroiu, printre care lada militară, călimara, monoclul, podoaba capilară pe care şi-a tăiat-o când a plecat pe front, precum şi copii după certificatul de naştere şi actul de deces.

Evenimentul a fost organizat de MApN, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, în colaborare cu Asociaţia Cadrelor Militare Femei în Rezervă şi în Retragere „Slt. Ecaterina Teodoroiu”. Au mai participat secretarii de stat Nicolae Nasta şi Mihai Chirică, urmaşii eroinei, Principesa Maria, viceprimarul Capitalei Michaela Tomniţa Florescu, reprezentanţi ai structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere, veterani de război, precum şi aproximativ 300 de elevi de la mai multe şcoli bucureştene.

Ecaterina Teodoroiu, pe numele său adevărat Cătălina Toderoiu, s-a născut la 14 ianuarie 1894, la Vădeni (astăzi parte a oraşului Târgu Jiu), judeţul Gorj, şi a luptat în Primul Război Mondial.

Contribuţia sa iniţială la eforturile armatei române a constat în activitatea de infirmieră la spitalul din Târgu Jiu, făcând parte din cohorta de cercetaşi „Domnul Tudor”. La 15 august 1916, ziua în care România a intrat în război, toţi cercetaşii au fost chemaţi să intre în serviciile auxiliare ale armatei, în rândurile lor aflându-se şi Ecaterina. Pierderea în luptă a fratelui ei, Nicolae, a determinat-o pe tânără să ia hotărârea de a lua calea frontului.

La 22 august 1917, au avut loc bătăliile de la Varniţa şi Muncelu. Acţiunea ofensivă a armatei germano-austro-ungare a fost oprită de către armata română, iar în cursul acestei bătălii, Ecaterina Teodoroiu a căzut eroic în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent, fiind lovită de două gloanţe în piept. Ultimele sale cuvinte, dar pline de însufleţire şi patriotism, au fost: „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”

Osemintele Eroinei de la Jiu sunt depuse în sarcofagul din centrul municipiului Târgu Jiu, monument care este creaţia Miliţei Petraşcu. Respectul românilor faţă de jerfa supremă a Ecaterinei Teodoriu s-a manifestat după război prin dezvelirea mai multor monumente în diferite oraşe ale ţării, arată MApN.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă