7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiDolj: Doi fraţi de trei ani şi de cinci ani, răniţi în...

Dolj: Doi fraţi de trei ani şi de cinci ani, răniţi în urma exploziei unei butelii

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj, pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni după-amiază, la un incendiu izbucnit la o casă în comuna Siliştea Crucii, acolo deplasându-se Secţia de Pompieri Băileşti cu două autospeciale. La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta la acoperişul locuinţei, iar în urma evaluării echipajelor de intervenţie ar fi fost vorba de explozia unei butelii, urmate de un incendiu.

În urma deflagraţiei, o fetiţă de trei ani şi jumătate a suferit arsuri la faţă şi la căile aeriene, iar fratele ei, în vârstă de cinci ani, a fost diagnosticat cu arsuri la palme, ambii fiind transportaţi la Spitalul din Băileşti pentru îngrijiri medicale. De asemenea, la unitatea medicală a fost adus şi un băiat de şapte ani, aflat în locuinţă, pentru investigaţii, el neprezentând însă arsuri.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă