Poliţiştii din Dolj au fost sesizaţi de o tânără de 20 ani că în agenţia de jocuri de noroc unde lucrează a intrat o persoană necunoscută, cu cagulă pe faţă, care, prin folosirea de ameninţări cu un pistol, a sustras banii din încasări.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştilor li s-a prezentat situaţia de către casieră, care a susţinut că în timp ce se afla singură în agenţie şi colecta banii din aparatele de jocuri mecanice, în interior a pătruns un bărbat, îmbrăcat în haine de culoare închisă, cu faţa acoperită şi care, ameninţând-o cu un pistol, a determinat-o să-i dea toţi banii.
Ulterior, în cauză au fost efectuate activităţi de cercetare penală de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Poliţiei Municipiului Calafat, în urma cărora s-a stabilit faptul că situaţia reală era de fapt alta.
“Casiera care a sesizat infracţiunea s-ar fi înţeles cu un tânăr de 20 de ani, din Cetate, să însceneze toată povestea şi să o prezinte poliţiei şi administratorului societăţii, pentru a beneficia de banii proveniţi din încasări. Cei doi ar fi stabilit, în prealabil, ca în seara de 21 ianuarie, la o anumită oră, tânărul să vină la sediul sălii de jocuri cu un pistol de jucărie şi cu faţa acoperită, iar casiera să pară speriată şi să îi dea acestuia suma de bani încasată, pe care ulterior să o împartă între ei”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.
Poliţiştii au reuşit să recupereze prejudiciul de aproximativ 7.000 de lei.
Cei doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi inducerea în eroare a organelor judiciare, aceştia fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj.
Ei vor fi prezentaţi instanţei miercuri, cu propunere de arestare preventivă.