„Prin ordonanţele procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, astăzi s-a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a doi suspecţi, ambii agenţi de poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”, a spus Marius Ştefan.
El a precizat că, în urma necropsiei, s-a schimbat încadrarea juridică din ucidere din culpă în lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, pentru care legea prevede închisoarea de la 6 la 12 ani. Cei doi au încercat să ofere variante în timpul audierilor, exercitându-și dreptul la apărare. Au fost analizate imaginile, declaraţiile martorilor şi raportul de necropsie în ceea ce priveşte natura şi modul de dispunere a leziunilor, potrivit procurorului.
Moartea bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti a fost una violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, a declarat, duminică, medicul şef Dan Manu, care a prezentat rezultatele autopsiei.