6.3 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiDăncilă efectuează o vizită în Polonia, miercuri şi joi

Dăncilă efectuează o vizită în Polonia, miercuri şi joi

La conferinţa programată miercuri vor fi prezenţi prim-miniştri din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia şi Ungaria, arată un comunicat al Executivului transmis de Agerpres. Viorica Dăncilă va avea şi o întâlnire bilaterală cu omologul său polonez.

Cel de-al doilea segment al vizitei se va desfăşura în data de 2 mai şi constă în participarea prim-ministrului României la Marşul Internaţional al Vieţii, eveniment educaţional anual care presupune parcurgerea pe jos a distanţei de la Auschwitz la Birkenau.

De asemenea, premierul va participa la Ceremonia comemorativă de la Birkenau, alături de lideri ai comunităţii internaţionale, oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai cultelor religioase, organizaţii de studenţi şi copii.

Alături de delegaţia oficială română prezentă la Auschwitz-Birkenau, la acest eveniment vor mai participa David Saranga, ambasadorul Statului Israel în România şi Tova Ben Nun-Cherbis, preşedinte şi fondator al Complexului Educaţional Lauder-Reut, împreună cu un grup de copii din România.

Cele mai citite

China este interesată să cumpere din România lucernă și piei de bovine

În perioada următoare, vor fi deschise piețele din Tunisia și Kuweit pentru exportul de animale, anunță ANSVSA Una dintre destinațiile importante în care țara noastră...

Primele voturi prin corespondență din diaspora, au fost recepționate de Poșta Română

Acțiunea se înscrie în acordul semnat între Compania Poșta Română și Autoritatea Electorală Permanentă Într-un comunicat de presă, Compania Națională Poșta Română a transmis că...

Prognoza meteo pentru duminică: Ploi, lapoviță și ninsori în sud și est, vreme însorită în vest și nord

Duminică, în sudul, estul și parțial centrul țării, persistă norii și ploile, care pe alocuri vor fi însoțite de lapoviță și ninsoare. În Carpații...
Ultima oră
Pe aceeași temă