Pe 10 ianuarie ceremonia de deschidere a preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene va beneficia de vizita preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi a Colegiului Comisarilor. În seara aceleiaşi zile, Ateneul va găzdui concertul inaugural al preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene la Bucureşti. „Programul artistic va fi asigurat de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din cele 28 de state ale Uniunii, respectiv de artişti români de recunoaştere internaţională, precum Adela Zaharia, Ruxandra Donose, Michael König, Sorin Coliban şi Corul Filarmonicii ‘George Enescu’ „, transmite Agerpres. Dirijorul concertului va fi Ion Marin, în timp ce corul este coordonat de Ion Iosif Prunner.
Un concert inaugural al preşedinţiei române va avea loc şi la Bruxelles, pe 24 ianuarie, la Bozar. Orchestra Română de Tineret, condusă de Cristian Mandeal va prezenta atunci un repertoriu ce include lucrări ale unor compozitori precum George Enescu, Theodor Rogalski, Grigoraş Dinicu, George Grigoriu sau Eugen Doga.