5.2 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiComisia UE anunță că Bulgaria a îndeplinit cerințele MCV-ului

Comisia UE anunță că Bulgaria a îndeplinit cerințele MCV-ului

Bulgaria și-a îndeplinit toate angajamentele luate la aderare în cadrul mecanismului de Cooperare și Verificare pe Justiție, anunță Comisia Europeană în ultimul raport dat publicității marți după amiază.

Înainte de a lua p decizie finală privind ridicarea MCV-ului, Comisia Europeană va aștepta observațiile Consiliului European și așe parlamentului European, precizează un comunicat.

 
Decizia este o lovitură pentru România, care este ținta unor critici foarte dure în ultimul raport.

”În raport se constată că, în perioada care s-a scurs de la ultimul raport, Comisia a trebuit să își exprime în mai multe rânduri preocupările legate de statul de drept în contextul dialogului purtat cu autoritățile române cu privire la evoluția situației în materie de reformă a sistemului judiciar și de luptă împotriva corupției. De fiecare dată, Comisia a constatat o involuție față de progresele înregistrate în anii precedenți, situație care constituie o sursă de preocupare majoră”, arată un comunicat privind raportul pentru țara noastră.

Cele mai citite

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

Un fost spion american preia conducerea CIA

John Ratcliffe a ocupat anterior funcția de director al informațiilor naționale și este un critic al politicii lui Biden în Orientul Mijlociu Președintele ales al...

Eșec pentru România U17 în debutul calificărilor pentru Euro 2025!

România U17 a pierdut primul meci din campania de calificare pentru Campionatul European U17 din 2025, fiind învinsă clar de Grecia. Naționala de fotbal a...
Ultima oră
Pe aceeași temă